Ads 468x60px

marți, 16 decembrie 2014

Românii alături de echipa națională de handbal




                       România a performat în ultimii 20 de ani în fiecare sport practicat în parte făcându-ne mândrii de țara noastră, imnul nostru a fost intonat pe scena vieții. Timpul parcă se oprise în loc iar inima bătea destul de tare, emoțiile copleșitoare și-au spus cuvântul. Atunci când îți dorești din tot sufletul să realizezi ceva să ajungi pe primul loc într-un sport te dedici în totalitate lucrezi până la epuizare, niciodată nu e de ajuns e drept că întotdeauna e loc de mai bine. Handbalistele muncesc de zor și se antrenează pentru  meciul care va cântări greu la acest campionat unde cei mai buni ajung în frunte.  


Fetelor vă urez mult succes, vă susțin alături de voi  ca și  telespectator o să privesc pe micul ecran sper să mă faceți să  mă mândresc cu echipa națională de handbal a României să dați tot ce-i mai bun. 


Capul sus și să aveți încredere în voi pentru a putea lucra ca un tot unitar mai ales în competițiile importante în care se adună forța, strategia și îndemânarea. Acum este momentul ca echipa națională de handbal a României să țintească cât mai sus vorba Cameliei Hota         ( handbalistă-extremă stânga) ” alegeți obiective mari și nu te opri până când nu ajungi să  le îndeplinești ” aceasta pare a fi motorul echipei care le motivează pe fete.

                        

Românii sunt alături de echipa națională de handbal ce ne vor reprezenta la Campionatul European 2014 ce va avea loc mâine în data de 17 decembrie la ora 17 :00. Tensiunea, emoțiile vor fi transmise dincolo de ecran către handbaliste de la oamenii de rând care apreciază sportul sau dintr-un pur naționalism. 


Handbalistele au parcurs un drum anevoios în acest campionat european a avut 5 meciuri cu  Danemarca, Norvegia, Ucraina , pe 13 decembrie a dus o luptă decisivă cu Ungaria iar pe 15 cu Spania detalii legate de interviurile acestora și toate informațile cu privire la meci doar pe  http://www.frh.ro/. Lupta este strânsă până la meciul final însă le urez mult succes handbalistelor care vor scrie istorie.
                   

Hai Hai România, handbalistelor doresc să le transmit gândurile mele bune și le țin pumii strânși fetelor este momentul vostru.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 

Followers

Follow by Email

Trafic ZeList

Traffic blog

Google PageRank Checker Powered by  MyPagerank.Net

Public Domain

Public Domain Mark
This work (Blogger, by Raluca Andreea) is free of known copyright restrictions.

 
Blogger Templates