Ads 468x60px

sâmbătă, 16 mai 2015

Bătăile inimii lui David se pot opri în orice clipă, viața lui depinde de ajutorul fiecăruia dintre noi.


                Bătăile inimii lui David se pot opri în orice clipă dacă nu acționăm la timp. Timpul fiind asemenea unui orologiu care sună atât cât are baterie, însă pentru David minutele sunt numărate și se risipesc în defavoarea micuțului. David este programat pentru operația menită să trateze malformația  congenitală cardiacă cianotică la Spitalul Clinic Monza, din București.
                  

În urmă cu 5 luni, tinerii părinți Prisecariu radiau de bucuria că vor avea un copil, venit ca un dar de la Dumnezeu, în ajunul lui Moș Nicolae. Pe data de 05 decembrie 2014 minunea a hotărât să vină pe lume într-o zi cu însemnătate, însă pentru părinți a fost începutul suferinței. 


La naștere prichindelul a fost diagnosticat cu suflu sistolic, o malformație cardiacă ce-i îngreuna procesul de glutiție și respirație. La îndrumarea mediciilor de la maternitate au plecat după o Șansă la VIAȚĂ, pentru ca cel mic să se poată bucura de frumoșii ani ai copilăriei alături de părinți și să nu fie într-un maraton în găsirea tratamentului  și a medicului potrivit. 



Toate sunt hărăzite în viața și nimic nu este întâmplător, astfel că după ce i-au făcut o serie de analize, medicii au descoperit că acesta suferă de  boala Tetralogia Fallot. Boala de care suferă micuțul suprasolicită aortă și scade conținutul de oxigen din sânge. 




Optimismul micuțului în fața durerii, a trimis energia pozitivă părinților, de a face față cu brio acestor încercări. David deși merge la fiecare control fiind prezent printre specialiști în cardiologia pediatrică, râde și se bucură de momentele frumoase, de lucrurile simple care-ți saltă inima. Prichindelul duce o luptă strânsă cu malformația cardiacă pentru ca bătăile acestuia să nu se oprească.   
         
Împreună putem salva viața lui David, pentru a  strânge suma de 20.000 de lei ce reprezintă costul operației, astfel că poți să doneazi în contul în Lei deschis de către Elena Prisăcariu(mama copilului) la BRD.
RO90BRDE070SV22283090700- RON
RO05BRDE070SV37115120700- USD
RO49BRDE070SV37115210700- EURO
COD SWIFT:BRDEROBU
COD BIC:BRDE
          


În cazul în care, dorești să-i transmiți un gând bun mamei lui David o poți face accesând pagina de facebook Elena Prisăcariu sau pe numărul de telefon  0757.728.817.
                    

Acest caz este susținut de Asociația ”Salvează o inimă”, mai multe detalii despre caz poți găsi pe site.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 

Followers

Follow by Email

Trafic ZeList

Traffic blog

Google PageRank Checker Powered by  MyPagerank.Net

Public Domain

Public Domain Mark
This work (Blogger, by Raluca Andreea) is free of known copyright restrictions.

 
Blogger Templates