Nicolas Galantanu în lupta stânsă cu atrofia musculară





          Viața este o luptă continuă  în care nici măcar boala nu trebuie să ne împiedice să ne dorim mai mult și să visăm că într-o zi  ne vom trezi din acest coșmar, că aceasta va fi o perioadă în care durerile se vor scurge într-un neant care ne va părăsi pentru a trăi fericiți alături de cei dragi.  



Uneori avem impresia că toate lucrurile rele vin într-un timp relativ scurt,  în care aceste încercări uneori ne spulberă speranțele, deși suntem într-o perioadă în care sunt sărbătorite cele mai dragi ființe, mamele noastre care suferă cumplit pentru ca noi să ajungem mari și să le mulțumim că există. 



Astăzi de 1 martie vă fac cunoștiință cu mama prichindelului Nicolas Galantanu care, deși se bucură de reușitele băiețelului ei,  teamă întemeiată că fiul ei nu va putea avea o viață normală în care să  se poată bucură de frumoasa copilărie îi inundă gândurile.
                    


Totul a început la vârsta de 8 luni atunci când familia, la un simplu control de rutină și a unui vaccin pe care fiecare dintre noi îl facem în primii ani din viață, nimic rău nu avea să fie   ci doar clipe de fericire și de împlinire pe care mama le resimțea. Durerile celui mic începuse să se-ntețească, vaccinul începuse să-și facă efectul dar într-un mod nociv pentru acesta. 



Nicolas simțea cum viața devenea o luptă  iar lumina fiecărei zile reprezenta o durere fără margini pentru firavul copilaș care nu avea cum să înfrunte lupta, deoarece nu avea imunitatea necesară. Spitalul devenise un loc atât de familiar pentru Nicolas iar copilăria acestuia se scurge treptat ca într-o clepsidră astfel că timpul a devenit un dușman în calea acestuia. 




Nicolas aflase după o lungă călătorie între spitalele din Suceava, Bacău și Piatra Neamț că suferă de ATROFIE MUSCULARA SPINALA TIP 2 fiind ulterior încadrat în gradul de handicap 1. Doctorii priveau cu resemnare la prichindel primind astfel minime șanse de supraviețuire, chinul nu s-a sfârșit pentru mama care ar fi făcut orice ca să-l vadă pe Nicolas sănătos. 



Părinții au tot sperat și astfel au luptat în continuare pentru fiecare clipă din viața lui Nicolas, au făcut eforturi pentru ca acesta să beneficieze de tratamentele specifice acestei boli de la kinetoterapie, hidroterapie la energoterapie și terapie hiperbara, disperarea și neputința i-au cuprins în această perioadă simțeau cum cel mic nu mai are șansă dar nu au renunțat.
                     


În urma unor controale repetate și a sfaturilor pe care le-au primit soarele, a început să răsară pe strada lor astfel că rugămințile lor au fost ascultate și că divinitatea a contribuit acest lucru a primit un ajutor venit din Thailanda de la  Cinica BETTER BEING din Bangkok pe data de 20 aprilie atunci când va avea loc intervenția unde are nevoie urgentă de un transplant de celule stem. 



Împreună îl putem ajuta pe Nicolas pentru a se putea bucura de viață, prichindelul merită să traiască, astfel că și tu poți să-l salvezi.... Salvându-l pe Nicolas alegi să salvezi o viață.
                      

Acest caz este sprijinit de Asociația Salvează o inimă, pe nr  0754764595 o poți contacta personal pe mama lui Nicolas Galantanu.

0 Comentarios

Opinia ta este importantă pentru mine. Aici îți poți așterne ideile despre subiectul abordat.

Translate

Follow Me On Instagram