Fac parte din generația cu telefonul și cheia la gât. Nu-mi este rușine să recunosc acest lucru, deoarece face parte din trecutul meu. O perioadă frumoasă a copilăriei a fost consemnată printr-o serie de învățăminte date de părinții mei. Unele mi-au folosit, altele s-au dovedit inutile de-a lungul timpului, dar am cernut idei pentru ca în final să mă maturizez.
Primul meu telefon..hhmm.. Aveam impresia că am o cărămidă legată de gât, butucănos, cu butoane mari pentru a vedea literele și cifrele, dar cu o greutate mare pentru o fetiță firavă ca mine. Gramele atârnau greu în jos.
Acel telefon minunat, care a făcut vânzări într-o perioadă în care nu prea aveai cum să faci o comparație, deoarece nu exista concurență. Telefonul avea aplicații inedite, de la ceasul deșteptător, la vocea înregistrată cu data și ora(ceva mai enervant de atât nici că putea cineva să facă, exemplu concret cu „Este ora șaptespreze..”) și cele două jocuri, nelipsitul șarpe care se făcea tot mai mare, precum și jocul cu bulinele aruncate.
Camera foto era un dispozitiv la care nu aveai acces, funcțiile erau adaptate vremii. Pot spune că atunci, puteam trăi și fără selfie-uri și alte conturi pe rețelele de socializare. La modă, erau scrisorile și convorbirile la telefon că doar asta-i principala funcție a lui.
S-au schimbat multe de atunci, dar privind înapoi cu nostalgie sau mai bine spus cu un simț analitic, îmi dau seamă că această etapă a fost necesară pentru ca lucrurile să se schimbe, pentru ca știința să evolueze.
Ulterior, după ce și-au încercat și alte firme norocul între ale tehnologiei, lucrurile s-au schimbat. Aplicațiile și telefoanele au ținut pasul cu nevoile pasionaților de IT(cerințele ridicate) și cu tehnologia care a avansat pe zi ce trece.
Mi-am adus aminte de primul meu telefon, dar și de funia de care era agățat telefonul. ComputerBlog m-a provocat la o retrospectivă asupra unui aparat uzual, de care sunt dependentă.