Ziua ta mamă o sărbătorim cu Interflora în fiecare zi. Constant sunt alături de tine și încerc să îți ofer cel mai prețios dar din lume, timpul. Timpul petrecut cu tine, atunci când îți fac câte o bucurie, ne uităm la filme, povestim până dimineața și a doua zi am examen, merg cu tine la spitale pentru a te trata de fiecare tulburare ce îți afectează organismul. Îți spun mereu că mă bucur că ești aici și te iubesc până la infinit, de aceea îți dăruiesc cele mai parfumate cadouri de pe cea mai apreciată florărie online. Povestea noastră a început de când te-am văzut prima oară, ți-am zâmbit prima dată, te-am întrebat ce scrie acolo, te-am întrebat ce semnificație are fiecare cuvânt și ce mesaj transmite, pentru ca să îți scriu cele mai creative mesaje și este la fel de specială în fiecare zi.
Mamă ești un sentiment infinit de viață, bunătate și speranță. Un infinit frumos ce îl construim cu fiecare activitate, zâmbet, moment în care te simți mai bine. Aș face tot ce îmi stă în putință să te văd bine și să te strâng în brațe, să te motivez, atunci când fiecare zi e mai grea și fiecare luptă ne face mai puternice. De fiecare dată când mă întreabă cineva ce simt pentru mama cu ocazia zilei de 8 martie, le spun că același lucru îl simt în fiecare zi. Sunt norocoasă că te am, chiar dacă fiecare zi e o luptă și bat la cât mai multe uși de la spital ca să întreb de medicamentație.
Mamă ești cea mai importantă persoană din viața mea. Partea sensibilă ce îmi liniștește orice furtună din sufletul meu. Echilibrul meu și persoana la care mă gândesc, în orice loc m-aș afla. Te cunosc atât de bine, încât nu e nevoie să te sun ca să știu reacțiile tale sau dacă ceva nu este în regulă. Avem o conexiune telepatică prin care simt, visez și mă previne ce faci, ce gândești și care este starea ta de spirit.
Mamă ești cel mai bun refugiu. Atunci când problemele se țin lanț, știu că privirea ta și vorbele tale mă ajută să privesc lumea dintr-o altă perspectivă. Să analizez lucrurile și dacă nu pot să fac bine, măcar să nu fac rău. Însă, dacă pot să fac bine unui om, mi-ai spus de mică că se întoarce înzecit, atunci când am cea mai mare nevoie.
Mamă ești asemenea unui mentor. Un mentor care mă îndrumă să îmi văd de drumul meu și să muncesc, pentru visul meu. Să îmi materializez visul și să cred în mine, deoarece siguranța mă ajută să deschid multe uși. Uși care au legătură cu viitorul meu, cu lecțiile pe care le pot învăța și cu lucrurile frumoase pe care le pot lua cu mine în lungul drum al vieții.
Mamă ești cea mai frumoasă floare din grădina mea. O floare care mă îmbie să văd partea plină a paharului sau să văd lucrurile frumoase din viața mea. Să progresez, să învăț din greșelile mele și să le înmulțesc pe cele bune. Să atrag oameni frumoși în viața mea, să-i păstrez și să încerc să văd bunătatea unui om, să învăț de la fiecare om întâlnit în fiecare destinație din trenul vieții.
Mamă sunt creația ta. Mami ai spus mereu că sunt mai bună, mai puternică, mai frumoasă și mai inteligentă, decât tine. Știi foarte bine că sunt oglindirea vieții tale, cu mult mai multe vise, dar sunt ceea ce tu ai vrut să vezi în viitorul tău și sunt cea mai bună versiune a ta. Asta pentru că tu ai contribuit la o creație, ce azi te împlinești.
Mamă ești liniștea dintr-o vreme atât de tulbure. Mamă ești liniștea ce îmi oprește impulsul de moment, furtuna ce vrea să se dezlănțuie, gândurile ce nu vor să se arunce într-un neant. Ești motivul pentru care învăț, investesc timp și bani în dezvoltarea mea personală, în studiile pe care le urmez, pentru a ajunge acolo unde îmi doresc. Drumul meu este plin de obstacole puse la orice pas și atunci când eu cad, ești acolo să mă ridici de jos și să îmi spui că mai am multe de făcut.
Mamă ești visul frumos din fiecare dimineață. Mamă ești visul frumos din fiecare dimineață, care apare în mintea mea și îmi spune că: mă pot descurca și într-o junglă. Într-o junglă în care fiecare obstacol mă pune la încercare, mă ajută să cred mai mult în mine și să privesc cu încredere spre viitor.
Mamă ești prima persoană pe care o sun zi de zi. Știu că te bucuri la fel de mult de realizările mele. Mă motivezi, atunci când lucrurile nu funcționează în viața mea sau nu găsesc răspunsuri la întrebări. În fiecare zi, te sun cu diverse stări, fie că sunt entuziasmată, nervoasă, agitată, supărată sau foarte fericită, ești prima persoană care află ce se petrece în viața mea.
Mamă ești cea mai bună prietenă. Dincolo de relația mamă-fiică, ești cea mai bună prietenă care află poveștile vieții. Povești care mă ajută, mă face să reflectez sau să analizez atentă toate detaliile înainte să fac un al doilea pas. Ești persoana pe care o întreb despre cum să acționez într-o anumită situație generată de mine.
Mamă ești unică și de neînlocuit. Ești persoana care poate să înlocuiască pe oricine, în orice moment și nu poate să fie înlocuită de nimeni, deoarece ești unică, ești mama mea, sufletul meu. Un om înțelept și de încredere, ce a reușit să-mi insufle ideea că o familie frumoasă, nu este perfectă, nu este construită fără discuții contradictorii ci este unită prin credință, iubire și principii.
Ziua ta mamă o sărbătorim cu Interflora în fiecare zi. Mai ales că se apropie ziua ta de naștere, ziua în care s-a scris destinul tău și la două decenii distanță al meu. Îți doresc să rămâi o primăvară blândă, sensibilă și luptătoare așa cum ești tu mami. Ți-aș dărui toate florile din lume din gradina celor de la Interflora International. Știi foarte bine că ești sufletul meu și că ești un exemplu de urmat. Admir la tine sensibilitatea, blândețea, rafinamentul, instictul matern și faptul că ești protectivă cu familia ta. Te-ai născut să fii mamă și nu orice mamă. Mama mea.
Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2018.