Ralu Story




Școala de blogging în cadrul Craiova Blog Meet 100 a avut loc în sala de conferință de la Hotelul Emma Est din Craiova. Școala de blogging a fost organizată de Daniel Botea, președintele Asociației Bloggerilor Olteni. Pe această cale de comunicare îi mulțumesc tare mult pentru invitația la Craiova Blog Meet 100! Daniel Botea are inițiativă și este cel care a reunit bloggeri timp de 100 de ediții. Cei patru speakeri care m-au încântat cu informațiile oferite sunt: Cristian China-Birta, Cristian Florea, Irina Florea și Adelina.


1. Speakerul: Cristian China-Birta

Este un mainstream brand în online. Cunoscut drept Chinezu de România datorită fizionomiei feței și formei ochilor. A avut cel mai bun discurs, un bun orator și cred că acest lucru se datorează experienței din spatele imperiului Kooperativa 2.0 creat și fondat de 

Cristian China-Birta

. A povestit despre tipologiile de bloggeri și despre activitățile pe care le caută bloggerii, precizând ideea de fun și terapia prin scris.  A abordat subiectul Decalogul storytelling-ului în social media: mindsetul necesar(sfânt și de neînlocuit), unghiul de abordare, povestea, tone of voice, adaptarea la medium, scriitura propriu-zisă, titlul, dospirea, promovarea și analiza. Îi urmăresc constant activitatea lui Chinezu și mărturisesc că sunt abonată la newsletterul de pe blogului lui și îl citesc constant.

2. Speakerul: Cristian Florea

Cunoscut pentru proiectul #casastiti, dar și  pentru vlogurile tehnice. A povestit despre rețeaua de socializare LinkedIn și despre cum se creează o identitate profesională. A oferit detalii tehnice despre scrierea în headline și ce ar trebui să conțină. A povestit despre crearea conținutului pe Linkedin și a structurat ideile de conținut în: știri din domeniul care te pasionează, citate(le menționează, dar nu este adeptul acestei idei-preferă ideile personale), studii, știați că-uri, discursuri TED care ți-au plăcut/ evenimente/ conferințe pe care le consideri utile, învățături de la evenimente la care ai participat sau interviuri ale unor oameni pe care-i admiri. A organizat în prezentarea lui detalii despre contul de Linkedin în trei secțiuni importante: setarea profilului, generarea de conexiuni și crearea de conținut. În setarea profilului se încadrează: avatarul, secțiunea About, secțiunea Experience și secțiunea Featured. Referitor la generarea de conexiuni pe LinkedIn a menționat faptul că pentru a găsi un utilizator se folosește Advanced Search, să accepți doar persoane relevante și să setezi ce profil de utilizator să ai în listă. Cristian Florea recomandă publicarea unei postări pe săptămână, textul să aibă un bun reach, primele cuvinte constituie titlul, iar reacțiile apar la 2-3 zile de la publicare.

3. Speakerul: Irina Florea 

Irina Florea, fostă Manole este o prezență discretă în online. Cunoscută drept soția lui Cristian Florea. Irina Florea este omul de publicitate care se află în spatele campaniilor publicitare și intermediază relația dintre agenții și bloggeri. A povestit despre contractele de colaborare între agenții și bloggeri. A menționat cum selectează agențiile bloggerii, influencerii, vedetele pentru portofoliul lor și pentru campaniile publicitare. Alegerea unui blogger, influencer sau vedetă se realizează urmărind activitatea acestuia și analiza psiho-comportamentală a acestuia. A menționat faptul că agențiile aleg vectori de imagine care nu sunt implicați în conflicte sau cei care nu generează conflicte.

4. Speakerul: Adelena

Adelena a povestit despre agenția de publicitate dar.media.mark și despre proiectul Zig Zag prin România. A povestit despre faptul că primul ei loc de muncă a fost agenția fondată de ea(fată norocoasă, nu ca mine). A oferit detalii despre importanța Reels pe Instagram. O moldoveancă emoționată implicată în proiecte inedite. Am descoperit că ne urmăream de multă vreme pe instagram.

Acestea sunt ideile pe care le-am îndesat în bagajul meu informațional de la această Școală de Blogging în urma acestor workshopuri din cadrul Craiova Blog Meet 100. Bloggerii olteni sunt cei mai generoși și mai ospitalieri. Mulțumesc, Daniel Botea pentru această oportunitate! Mult succes și inspirație pentru organizarea următoarelor Blog Meet-uri! 



Cum se elaborează și se redactează o lucrare de licență sau o lucrare de disertație?

O întrebare la care am căutat și eu răspunsuri în anul 2016 când mi-am redactat Lucrarea de Licență la specializarea Comunicare și Relații Publice la Facultatea de Sociologie și Comunicare din Cadrul Universității Transilvania, dar și în anul 2019 când mi-am redactat Lucrarea de Disertație la specializarea Inovare Culturală la Facultatea de Litere din Cadrul Universității Transilvania din Brașov. Sunt șapte pași simpli de parcurs pentru a redacta și elabora o lucrare de licență sau o lucrare de disertație: alegerea profesorului, alegerea temei, redactarea cuprinsului, documentarea, redactarea conținutului, dimensiunea lucrării, corectarea conținutului și citirea lucrării.

Primul pas este să găsești un profesor universitar care să îți coordoneze lucrarea de licență. Pentru lucrarea de licență, dar și pentru lucrarea de disertație am ales doi profesori universitari. Ambii erau implicați în foarte multe proiecte extra-universitare. 

Al doilea pas este alegerea temei. În 2016 pentru lucrarea de licență am discutat cu profesorul coordonator și am stabilit inițial tema. Îmi doream foarte tare să scriu despre blogging, mai ales că aveam 2 ani de când scriam articole pe blog. Dar, după lungi discuții mi-am schimbat tema și am optat pentru elaborarea unei lucrări de licență despre organizarea de evenimente. O temă inedită și actuală. Mi-a fost foarte greu să caut cărți pe care să le introduc în bibliografie, cărți din care să citez. Mai ales că nu au fost scrise cărți despre cum se organizează evenimentele și de câte tipuri sunt. În 2019 pentru lucrarea de disertație mi-am propus să îmi aleg o temă mai familiară și să analizez poezii. Dar, după lungi consultări cu profesorul coordonator am ales să scriu o piesă de teatru și să o analizez. Scrierea și interpretarea unei piese de teatru este mult mai dificilă, decât m-am pregătit din punct de vedere emoțional și luând în calcul timpul de lucru pentru redactarea acesteia.

Al treilea pas este redactarea cuprinsului. Cuprinsul este esențial atunci când scriem o lucrare de licență sau de disertație. Cuprinsul trebuie să fie divizat în Introducere, trei capitole dacă este cazul unei lucrări de disertație și cinci capitole în cazul unei lucrări de licență, Concluzii, Bibliografie și Anexe.

Al patrulea pas documentarea. După ce ai ales tema lucrării de licență sau cea a disertației trebuie să te documentezi. Să răsfoiești zeci de cărți. Să scrii citate și să parafrazezi din cărți idei care se potrivesc cu tema de licență sau cu tema disertației.

Al cincilea pas este redactarea conținutului. Introducerea și Cuprinsul sunt cele mai importante informații pe care le citesc toți profesorii din comisie, doar profesorul coordonator are datoria să citească tot conținutul lucrării de licență cum a fost cazul meu în 2016 sau al lucrării de disertație cum a fost în 2019. Ultimele idei notate în lucrarea de licență sau în lucrarea de disertație sunt cele din Introducere și din Cuprins care conturează și clarifică tema și scopul cercetării. În Introducere trebuie menționate tezele propuse care urmează să fie dezvoltate în conținutul lucrării, adică în cele trei sau cinci capitole. În partea de Concluzii trebuie evidențiate ideile care au fost elaborate și dacă au fost atinse obiectele cercetării și direcțiile viitoare.  Cele trei sau cinci capitole trebuie să descrie în detalii tezele menționate în introducere. Bibliografia trebuie să fie scrisă în sistemul de citare APA și să conțină toate cărțile din care au fost extrase citate sau cărți din care sunt parafrazate idei. La Anexe sunt expuse grafice, chestionare sau elemente ajutătoare.

Al șaselea pas este dimensiunea lucrării de licență sau de disertație. Dimensiunea pentru o lucrare de disertație sau o lucrare de licență trebuie să fie scrisă în word și să fie cuprinsă între 60 și 100 de pagini (minimum 17.000 de cuvinte).

Al șaptelea pas este corectarea conținutului și citirea lucrării. Acest pas este fundamental pentru corectarea greșelilor de typo sau eventualelor greșeli redactate în grabă. O lucrarea de licență sau o lucrare de disertație trebuie să reflecte o bună stăpânire a informațiilor, dar și o redactare concisă și coerentă.

Sper să vă fie de folos aceste informații pentru elaborarea și redactarea lucrării de licență sau a lucrării de disertație.




Testul carierei. Am făcut testul carierei din curiozitate. Am vrut să aflu ce fel de angajat sunt în funcție de răspunsurile pe care le ofer. Rezultatul este că sunt: împăciuitoarea. Adevărul este că am o experiență de câțiva ani de zile la locurile de muncă în care am activat în mediul privat. Am lucrat în trei companii multinaționale și am o experiență de comunicare telefonică în care rezolvam solicitările clienților. Am realizat faptul că primele locuri de muncă au contribuit la dezvoltarea mea profesională prin arsenalul de comunicări verbale. Am fost operator call center, operator front office, operator chestionare de teren și manipulant marfă pentru inventar în diferite magazine.

În cadrul companiilor multinaționale resursa umană este esențială, principiul de înlocuire al personalului este frecvent, deoarece este o rampă de lansare și printre singurele oportunități de a face experiență la locul de muncă cu minime cunoștințe de Microsoft Office,  IT și de comunicare asertivă. Primul lucru învățat într-o companie multinațională este evitarea negației. Al doilea lucru învățat se bazează pe procedurile pe care trebuie să le aplice fiecare angajat.

În cadrul locului de muncă de operator de chestionare pe teren este importantă comunicarea persuasivă pentru a bifa targetul pe ziua respectivă. Companiile utilizează targetul ca metodă de evaluare a angajatului.  Operatorul de chestionare este un vector de imagine și este expus riscurilor.

În cazul manipulantului de marfă pentru inventar în diferite magazine este importantă dexteritatea, atenția și munca în echipă. Contabilitatea stocurilor prin numărarea produselor de pe rafturi. Inițial am avut impresia că este cea mai ușoară activitate, după mai multe altfel de activități am realizat că este o muncă asiduă care nu poate să fie realizată pe termen lung. 

La fiecare loc de muncă am fost împăciuitoare, optimistă și concentrată pe responsabilitățile de la locul de muncă. Întotdeauna am fost de părere că la un loc de muncă este preponderentă activitatea și mai puțin relațiile interumane.Interesul fiecărui angajat este să câștige bani. Sigur că fiecare companie are o cultură organizațională despre care poți învăța, doar la locul de muncă, de aici și glumele despre ”te pun în CC” sau ”te pun pe hold” din cadrul companiilor multinaționale. Până în acest moment al vieții am căutat locuri de muncă cu program flexibil, deoarece am ales să promovez Facultatea de Sociologie și Comunicare, specializarea Comunicare și Relații Publice, respectiv masterul la Facultatea de Litere, specializarea Inovare Culturală, în cadrul Universității Transilvania din România.

Poveștile acestea de succes mă motivează să urmez o carieră care să mă reprezinte pe termen lung. Alegerile pentru locurile de muncă pe care le-am avut până acum au fost pe termen scurt. Coordonatorul de la penultimul loc de muncă mi-a spus că îi pare rău că nu îmi doresc să avansez în companie și mi-a spus să îmi găsesc un loc în care să-mi facă plăcere să lucrez. Cred că pentru alegerea unui loc de muncă pe termen lung este importantă motivația, pasiunea și ulterior salariul. 
Voi v-ați făcut testul de carieră?








Întoarcerea lui Ulise din opera grecească Odiseea scrisă de Homer este evidențiată începând de la Cântul al IX-lea până la Cântul al XII-lea. Ulise pornește călătoria din Troia, din Ilion, după războiul Troian. Ulise împreună cu tovarășii lui călătoresc pe mare pentru a se întoarce acasă și ajung în Țara Ciclonilor, în Țara Lotofagilor, în Țara Ciclopilor, pe Insula Eolia, în Țara  Părinților, la Cetatea lui Lamos, în Ostrovul Aia, la Cetatea poporului Cimerian, pe Insula Măiestrelor Sirene, la Ostrovul Sfânt al Soarelui, la Ostrovul Agigia, în Țara Feacilor și ulterior ajung în Itaca. Ulise rătăcește timp de zece ani pe Mediterana și străbate locuri diferite în care întâlnește personaje interesante:
  1. Țara Ciclonilor. Este primul loc în care ajung cele 12 corăbii ale lui Ulise împreună cu 500 de tovarăși. Ismar se luptă cu ciconii și le fură averea, respectiv vinul roșu. În această țară Ulise pierde 70 de bărbați. După această peripeție, ajung la Cotea Male și crivățul îi duc departe de Citera.
  2. Țara Logofagilor.  Este al doilea loc în care ajung  și cei care mancau floarea de lotus, uitau de viața lor.  Acest fruct produce uitarea. Tot aici tovarășii lui Ulise mănâncă acest fruct și uită de Itaca, Ulise îi obligă să se urce în corăbii.
  3. Țara Ciclopilor. Este al treilea loc în care ajung și aici locuiesc ciclopi cu un singur ochi. Cu pământ nesemănat și văduv, Ulise curios intră în peșterea ciclopului Polyphemus. Ciclopul Polyphemus îi mănâncă pe o parte din ahei și afirmă că este mai presus de zei.Telemos îi proorocise Ciclopului Polyphemus că va rămâne orb din cauza lui Ulise. Neptun era tatăl ciclopului.  Ulise luă un par verde și îl înfinge în ochiul ciclopului Polyphemus. Ciclopul Polyphemus îl blesteamă pe Ulise să nu ajungă în Itaca.
  4. Insula Eolia. Este al patrulea loc în care ajung și aici sunt găzduiți timp de o lună de zile de către Eol, zeul vânturilor. Primesc un burduf.
  5. Țara Părinților. Este al cincilea loc în care ajung a zecea zi. Curioși să vadă ce bogății au primit de la Eol au deschis burduful. Burdul a căzut și vânturile au năvălit.
  6. Întoarcerea pe Insula Eolia. Vântul i-a întors pe Insula Eolia. Dar, Eol îi dădu afară. Nu i-a mai primit pe tovarășii lui Ulise în frunte cu el.
    1. Cetatea lui Lamos sau Lestrigonia cea înaltă. Este al șaselea loc în care ajung aici după 6 zile. Lestrigonii erau uriași care locuiau pe stânci. Antifate le pregătește o moarte cruntă. Distrug toate navele, în afară de corabia Odiseu.
    2. Ostrovul Aia. Este al șaptelea loc în care ajung și o întâlnesc pe Circe. Circea țesea o pânză. Circea le-a pus aheilor în mâncare farmece cumplite. Circe îi transformă pe ahei în porci. Evriloh stătea afară, fiindcă îi era teamă de o cursă. Hermes i-a dat un leac lui Ulise pentru a nu cădea în capcana Circei.
    3. Cetatea Poporului Cimerian. Este al optulea loc în care ajung și aici Circe îl îndrumă pe Ulise pentru a merge în Averno, în regatul morților pentru a discuta cu Tiresias, care îi dezvăluie faptul că se va întoarce în Itaca. În Cetatea Poporului Cimerian este întunericul unde locuiesc morții. Acolo îl vede și pe Elepenor care îi spune că a murit, căzând de pe casă și să-i facă un mormânt. Ulise a mers până la Capătul Oceanului pentru a-l căuta pe proorocul din Teba, Tiresias.
    4. Întoarcerea la Ostrovul Aia. Se întorc la Ostrovul Aia pentru a-l înmormânta pe Elpenor și pentru a-l îndruma Circe pe ce drum să pornească.
    5. Insula Măestrelor Sirene. Circea îi spusese lui Ulise despre sirenele care îi înnebunesc pe cei care ascultă cântarea lor, să nu le asculte. Își astupă urechile cu ceară ca să nu fie vrăjiți de sirene. Pe Ulise îl leagă de copacul principal ca să nu fie sedus și vrăjit pe insula lor.
    6. Strâmtoarea dintre Scila și Haribda. Un alt obstacol între cei doi giganți de care trebuia să treacă Ulise alături de tovarășii lui. Haribda înghițea apa mării și Scila voia să-i omoare pe ahei. Scila fiind urgia lumii.
    7. Insula cea Sfântă a Zeului(Ostrovul Sfânt al Soarelui). Este al nouălea loc în care ajung și despre care Tiresias și zâna Circe îl sfătuise pe Ulise să ocolească acest loc și să nu sacrifice un bou sau o oaie. Evriloh era supărat că nu îi lasă Ulise pe ahei să se odihnească în acest loc. Ulise adoarme pe insulp în timp ce se ruga zeilor să-i arate drumul.  Evriloh nu ascultă de sfatul lui Ulise și îi îndeamnă pe solii să taie boi și să mănânce. Joe supărat de cele auzite de la Lampetian dădu o vijelie pentru a rupe catargul.
    8. Întoarcerea la Stâmtoarea dintre câinele Scila și Haribda. Ulise după ce nava se sparse a legat grindeiul și catargul cu o curea de piele de bou. Se sprijină de un smochin ca să nu fie înghițit de Haribda. Scila nu-l putea vedea pe Ulise.
    9. Ostrovul Ogigiga. Este al zecelea loc în care ajung. Este locul în care Ulise a fost îngrijit de Calypso, de zeița cu pletele mari de aur.
    10. Țara Feacilor. Este al unsprezecelea loc în care ajung. Areta și Alcinou îl primesc pe Ulise așa cum se cuvine și îi dăruiește multe daruri: de aur, de aramă și veștminte. Neptun, tatăl lui Polyphemus se răzbună pe feaci și face un munte mare în jurul lor. Așa cum îi proorocise lui Alcinou. Corabia o preface în piatră.
    Întoarcerea în Itaca. Ajuns în Itaca Ulise nu recunoaște locul natal, de care a fost lipsit zece ani. Minerva îl ajută pe Ulise cum să pedepsească pețitorii Penelopei. Ulise se întoarce în Itaca cerșetor. Minerva îl chelește și îi zbârcește pielea. Minerva îi spune lui Ulise să-l caute pe porcarul Eumeu.
    Am citit Odiseea scrisă de Homer de mai multe ori până am hotărât să fac traseul lui Ulise și să notez toate țările prin care a trecut în drumul de întoarcere în Itaca. Cel mai mult mi-au plăcut cuplul Penelopa, soția fidelă și Ulise, regele rătăcitor. 
    Dacă sunteți la Facultatea de Litere sper să vă fie util acest articol și să-l recitiți de câte ori aveți nevoie pentru examenul de la Literatură Comparată! Vă sfătuiesc să citiți și opera grecească Odiseea scrisă în 24 de cânturi, pentru mine este textul preferat și indispensabil pentru a descifra mitologia grecească.
    Voi ce părere aveți despre Odiseea scrisă de Homer?




    Evenimentul Online: Finanțarea tranziției către o economie verde poate să fie urmărit pe platforma Zoom în data de 20.11.2020. Evenimentul Online este deschis publicului virtual, accesând link-ul evenimentului și este organizat în colaborare cu Biroul Parlamentului European din România, Fundația Hospice Casa Speranței și Asociația pentru Dezvoltare Inclusică ”Eco Business”. Evenimentul o să fie moderat de către Luminița Vlaicu, promotor al democrației europene și de către Raluca Filimon, promotor Generation Eu. 
    Evenimentul Online aduce o dezbatere importantă și imperios necesară despre Pactul Ecologic European, investitiția în sectorul energetic și în tehnologia ecologică.

    Luminița Vlaicu este Doctorandă în domeniul energiei regenerabile și are un business prin care dezvoltă și susține  utilizarea tehnologiei ecologice. Luminița Vlaicu este și moderatoarea evenimentului online prin care dorește să disemineze informațiile privind finanțarea în sectorul energetic.
    Raluca Filimon este promotor Generation Eu, scriitoare, bloggeriță  și ecologistă. A fost implicată în șase schimburi de experiență internațională: în Bulgaria, în Macedonia, în Grecia, în Slovacia, în Polonia și în Armenia. Raluca Filimon  promovează proiectele culturale și oportunitățile pentru sectorul de tineret.
    Speakerii care vor aduce un aport în dezbatere sunt:
    1. Roxana Mînzatu - Deputat în Parlamentul României, fost Ministru al Fondurilor Europene.
    2. Gabriela Țârău - Expert Programe Serviciul Cooperare Externă în cadrul Agenției pentru dezvoltare regionala centru.
    3. Simina Lakatos - Dr.ing.ec și Director la Institutul pentru Cercetări în Economie Circulară şi Mediu “Ernest Lupan”.
    4. Ionela Popa - voluntar Heroes
    5. Octavian Gancea - președintele Organizației Heroes

    Ai ocazia să le adresezi întrebări speakerilor despre Pactul Ecologic European, economia circulară, investiția în sectorul energetic, tineret, dar și despre campania educațională de mediu și ecologică coordonată de ONG-uri! Hai în online să te informezi despre mediu!

    Ritul de trecere de la cursurile offline la cursurile online pe timpul pandemiei cu Covid19. Acest virus gripal a fost cauza sau motivul pentru o reformare a sistemului de învățământ. Eu văd această schimbare ca fiind benefică pentru învățământul românesc. Este necesară trecerea în online a cursurile pentru a utiliza resursele online pe care le au la îndemână:
    • aplicația ZOOM,
    • aplicația Discord, 
    • aplicația WhatsApp
    • Google Classroom
    • a respectiv platformele online ale instituțiilor de învățământ, pentru învățământul universitar.

    În cazul învățământului preuniversitar care este structurat pe cele 4 niveluri: preșcolar(cele 3 grupe și grupa zero), primar(clasele I-IV), secundar inferior(V-VIII) și liceal(IX-X), respectiv liceal superior(X-XII), postliceal actorii principali adică elevii are acces la informație și la materiale didactice. Are ocazia să fie îndrumat prin intermediul orelor online cu privire la cum să utilizeze această informație.

    În cazul învățământului superior care este structurat pe 3 niveluri de studii universitare: licență, master și doctorat informațiile nu erau atât de accesibile. Doctoranzii se ocupă mai mult de cercetarea unor subiecte și atunci inovarea trebuie să vină din partea lor, adică nu au nevoie de subiect de curs. Facultatea este numită facultativă, adică opțională. Studenții și masteranzii  trebuie să solicite informațiile. Acest rit de trecere de la cursurile offline la cursurile online este reprezentat de materiale, nu doar de bibliografie. Faptul că orice student sau masterand are acces la materiale și la informații este un aspect benefic. Mulți studenți lucrează din primii ani de facultate și nu au acces la materiale, pentru a se documenta. Unii profesori se axau pe partea de cercetare, iar cursurile se susțineau în timp ce ei vorbeau și studenții, respectiv masteranzii luau notițe. Unii profesori excludeau din start ideea de a scrie un manual de curs. Am specificat unii profesori, deoarece sunt și profesori care oferă un manual de curs complex ce este distribuit tuturor studenților și masteranzilor.

    Din punctul meu de vedere, cursurile online sunt benefice pentru actorii principali ai educației. Sigur că sunt și tineri care nu pot accesa resursele digitale, însă pot aprofunda cunoștințele cu emisiunea Teleșcoala. Țin minte că și eu mă uitam în clasa a XII-a la o emisiune pe TVR și mi-au fost utile informațiile pentru pregătirea examenului de bacalaureat la limba română. Sper ca pe viitor manualele de curs ale profesorilor universitari să fie majoritare.  Schimbarea este o constantă care ajută la îmbunătățirea calității actului educațional.

    Nu uitați să accesați informațiile necesare și să vă petreceți timpul util în perioada pandemiei. Vă doresc multă sănătate și o izolare liniștită!
    Vă invit să mă urmăriți și pe facebook, twitter, google+, instagram și bloglovin! Pe curând1f440!

       
                         

     Personalizează promoționalele de neuitat pentru compania ta. Dacă vrei să fii #SuperErouToday și să aduci un plus companiei cu produse promoționale alese în funcție de necesitate. Amprenta companiei pe promoționale este cel mai bun vector de imagine la o conferință sau la o prezentare de produse sau servicii. Un produs promoțional este o carte de vizită de lungă durată. Cadourile corporate pot fi ca o ciocolată care o găsești după ceva timp și îți îndulcește ziua. Cadourile corporate pot fi acel moment dulce de care ai nevoie. 

    Cadoul salvator. Produsele promoționale eco pentru zilele mohorâte, dar care ne fac ziua mai puțin friguroasă. Umbrelele sunt un cadou corporate inspirat pentru zilele ploioase. Nu se știe, când ai nevoie de o umbrelă care să te salveze de o zi ploioasă. O umbrelă este un produs promoțional util care are o întrebuințare practică. Un produs care satisface nevoia de a ne feri de picăturile de la ploaia acidă, dar și să ne protejeze să nu ne udăm hainele, atunci când suntem nevoiți să mergem la job într-o zi ploioasă.


    Cadoul wow. Produsele promoționale wow care te impresionează după ce a trecut multă vreme de când l-ai primit. Pixul vorbitor este un astfel de produs care să te binedispună. Să te gândești pozitiv la compania care ți-a adus un astfel de produs în biroul tău. Agendele wow care te ajută să îți organizezi timpul. Bateriile externe cu 10000 mAh care te ajută să îți încarci telefonul mult timp.

    Cadoul creator. Aici mă refer la rucsac. Cât de util este un rucsac pentru a căra laptopul de la birou în drumul spre casă. Pixul acela care te ajută să îți notezi în agendă informațiile utile. Acel pix care te ajută să scrii aici și acum, în această eră a vitezei în care fiecare zi este un test pentru a bifa deadline-urile.

    Ador să fac cadouri utile celor din jurul meu. Fiecare companie ar trebui să ofere produse promoționale utile pentru angajați, parteneri sau colaboratori în semn de recunoștință pentru rezultatele obținute. A fideliza partenerii de business cu produse promoționale personalizate înseamnă să creezi o punte de legătură socio-economică de lungă durată și ești #SuperErouToday care salvează parteneriatele și crește motivația acestora.

    Surse de informare: Today Advertising și SuperBlog
    Acest articol a fost scris pentru sponsorul Today Advertising în cadrul celei mai longevive competiții SuperBlog, ediția Spring SuperBlog 2020.


    Primăvara asta mă izolez de stres în Spacer.ro-It comes home pentru relaxare. După ce mi-am încheiat activitățile zilnice de curățenie, de cumpărături, de a plăti facturile, îndatoririle de la facultate și de la locul de muncă. E timpul să mă dedic pasiunilor, să scriu articole pe blogul personal, să citesc, să urmăresc filme. Fiecare activitate din timpul destinat relaxării să o petrec într-un loc confortabil, adică în scaunul de gaming. Eu am un scaun pentru pasiunile mele, iubitul meu și partenerul meu de birou are alt scaun de gaming în care se relaxează în timp ce lucrează la aplicații, adică codează, se uită la filme sau la diferite clipuri educative. Avem două scaune gaming, în casă, care ne oferă suportul necesar, pentru a avea energia de a petrece timpul în online.
    Scrierea articolelor și poveștilor pe blogul meu personal mă deconectează de la toate grijile și de la toate problemele de zi cu zi. Faptul că am timp să mă documentez cu privire la ceea ce mă interesează, pe mine, mă motivează să am o atitudine pozitivă în viață. Să fac ceea ce îmi place, după ce am făcut ce trebuia, îmi creează o stare de bine. Timpul petrecut pe laptop se realiza în trecut din pat. Adică, stăteam în pat și scriam articole cu laptopul stând pe măsuța de laptop. Acum, stau la birou ca să îmi îndrept postura.
    Scriu poezii și texte de proză scurtă. Mă relaxează să scriu texte și să le recitesc. Mi se pare interesant faptul că între patru pereți și cu puțin noroc de zile fără zgomot, muzele mă inspiră și am în minte imagini despre povești sau poezii. Cred că această pasiune pe care o alimentez constant îmi aduce o împlinire sufletească.

    Pasiunea mea de a scrie este acel loc în care mintea se izolează și creează conținut pe care, ulterior, se materializează în scris. Primul meu text de proză scurtă publicat în prima Antologie poartă titlul Timpul Șarpelui  și este conceput de pe același scaun de gaming în care imaginația înflorește cele mai interesante idei. Ce merită să fie descoperit, citit și analizat.

    Confortul pe care îl caut în zilele noastre este cel după care îmi ghidez viața. Confortul de a scrie articole, texte de proză scurtă, poezii și povești stând pe un scaun comod care să nu îmi creeze dureri de spate. Confortul de a scrie cu laptopul așezat pe birou, fără să mai simt greutatea lui pe picioare. Confortul de a căuta informațiile în propriul cămin este mediul plăcut în care îmi petrec timpul liber. Confortul pe care îl caută omul modern.

    Omul modern care este antreprenor, freelancer, vlogger sau blogger. Omul modern care este în căutarea unui sens în crearea de conținut scris, vizual și auditiv. Îmi place să ascult podcasturi, să urmăresc videoclipurile de pe diferite canale de youtube, dar și să citesc cărți în scaunul de gaming confortabil. Trece mai repede timpul urmărind subiecte actuale.

    Cablurile și acumulatoarele sunt accesoriile indispensabile de pe biroul meu. Cu ajutorul lor îmi încarc laptopul, care stă deschis, doar în cazul în care este conectat la o priză. Telefonul îmi place să îl am alături și să citesc notificările, mesajele și e-mailurile pe care le primesc.

    Primăvara îmi încarc bateriile prin conectarea la informațiile din online. Cred că este cel mai benefic mod pentru relaxare și deconectare de la grijile și stresul de zi cu zi. Și o conectare la timpul util. Pentru mine, comoditatea este sursa energiei. Sursa energiei este sursa sensului. Faptul că am energie este sensul vieții. Timpul relaxării este acel timp în care mă bucur de evoluția tehnologică, în care scaunele de gaming sunt confortabile. Ador, să îmi petrec timpul liber într-un scaun confortabil și să scriu pe laptop ideile ce se revarsă ca un șuvoi în word, dar și pe blog.

    Surse de informare: SuperBlog și Spacer.ro-It comes home.
    Acesta este articolul scris pentru sponsorul Spacer.ro în cadrul celei mai longevive competiții pentru scrierea articolelor din online, ediția Spring SuperBlog 2020.



    Pasiunea pentru accesoriile utile de la Dajar din bucătăria mea. Din copilărie am avut plăcerea să așez toate vasele cu mâncare pe masă și să aleg ce îmi place să mănânc. Spre supărarea mamei care nu își dorea să vadă cum stau preparatele pe masă, în timp ce eu îmi aleg o cantitate mică de mâncare în jumătate de ceas. Mai ales că mâncam cu viteza ardelenească. Încet și foarte încet. Odată cu trecerea timpului mi-am făcut un ritual de mâncare pentru a avea energie și a mânca sănătos. Dimineața, după ritualul de îngrijire, îmi fac o cafea sau un ness 3 în 1 și îl savurez, în timp ce mănânc o felie de pâine cu unt sau gem.



    Accesoriile esențiale din bucătăria mea, pentru micul dejun sunt ceștile de cafea sau cana termică în care îmi pun nessul să-l beau în drum spre facultate sau spre locul de muncă. Tacâmurile sunt bijuteriile prioritare în casa mea și le acord o atenție desăvârșită. Să fie curate, să fie așezate în suportul de tacâmuri din sertarul de la mobila de bucătărie. Să fie șterse înainte să le depozitez în suportul de tacâmuri. Sunt atentă la cum le așez pe masă, în funcție de ce mănânc. Lingurițele  fac parte din prima masă din zi, pentru a-mi îndulci cafeaua cu zahărul din borcan, pentru a servi prăjituri sau pentru a lua gemul de mure din borcan. 



    Accesoriile folosite pentru prânz se împart în cele pentru felul principal și pentru felul doi. Da, ador să mănânc ciorbă la felul principal. Ciorba rădăuțeană, Ciorba de perișoare sau Ciorba de legume sunt preferatele mele. Așez o farfurie adâncă și un șervețel cu o lingură lângă pentru fiecare membru al familiei. Și atunci am nevoie de o tigaie și un capac în care să prăjesc ceapa și carnea, o oală de ciorbă și un capac în care să o fierb. Să nu uit de polonicul care mă ajută să pun mâncarea în farfurii. Pentru felul al doilea, mâncarea preparată poate să difere în funcție de ce gătesc. 



    La felul al doilea folosesc tigaia, pentru a prăji. Preparatele poate să varieze, dacă fac ciulama cu pui, tocăniță de cartofi cu carne, tocăniță de ardei cu carne folosesc o singură tigaie. Dacă fac paste am o oală pe care o întrebuințez pentru a fierbe pastele separat, iar într-o tigaie fac sosul. Folosesc aceeași tigaie pentru mămăligă. Mamaliga o așez pe un platou. Pentru aceste preparate utilizez furculiță, cuțit și șervețel, pentru fiecare membru al familiei.


    Accesoriile din bucătăria mea pentru cină. Am o oală special pentru făcut maioneză. Mai ales dacă îmi fac salată de vinete cu maioneză sau conopidă cu maioneză. Mai am o tigaie specială pentru clătite. Tigaia pentru prăjeli este aceeași și pentru cartofii prăjiți. Mai am vase ceramică pentru cuptor, mai ales atunci când fac pui cu legume. Am 3 vase yena pentru cozonac și unul pentru tarte. Îmi place să fac prăjituri până seara târziu. Sarmalele, realizate într-o tigaie prăjesc orezul și ceapa, într-un bol amestec orezul, ceapa și carnea tocată, iar mai apoi folosesc o oală în care fierb sarmalele învelite în amestec de arome și condimente. Pentru cină utilizez o farfurie, o lingură pentru smântână, o furculiță și un șervețel. Pentru ouăle umplute folosesc un ibric să fierb ouăle, o oală pentru a face maioneza, și un platou în care să pun ouăle umplute. În cazul în care prepar salata boeuf, folosesc oala pentru maioneză, o oală în care fierb pieptul de pui și legumele, un tocător, un cuțit și un platou în care așez salata și o ornez salata boeuf cu maioneză, castraveți murați, ardei la oțet. Pentru a savura acest preparat folosesc o lingură pentru a pune în farfurie compoziția, o furculiță și un șervețel.


    Pasiunea mea pentru accesoriile utile de la Dajar din bucătăria mea constau și în răzătoarea multifuncțională, mașina de măcinat nuca la îndemână pentru momentele în care gătesc cozonac. Pisătorul din lemn și presele din lemn sunt accesoriile ideale pentru un pește făcut la grătar sau prăjit. Meniul meu diferă în funcție de alimentele pe care le folosesc. Ustensilele sunt tot mai diferite în bucătăria mea. E universul în care am depozitat tot felul de instrumente pentru a-mi face gătitul o activitate mai plăcută. Am serviciu de masă și multe seturi de pahare. Am început să mai fac cadouri seturi de pahare că prea multe aveam. Acesta este un mic secret. Dar, sunt atât de multe seturi de pahare cu diferite nuanțe, culori și pentru tot felul de băuturi. Eu beau lichidele tot din aceleași cești, dar îmi cumpăr multe seturi de la magazin, să am acolo multe pahare că dacă vine cineva în vizită. Am boluri de salată pe care le folosesc pentru piftie. Salata o pun în farfurie sau în bolul de maioneză, pentru că fac prea multă salată. Uneltele interesante din bucătăria mea din lemn sunt: făcălețul, neologismul fiind sucitor mixt și am și făcăleț pentru mămăligă. Recunosc că sunt mâncătoare de pâine și de mămăligă. 


    Bucătăria mea roșie cu uși care nu se mai trântesc, pentru că au un sistem inteligent și atenuează sunetul. Bucătăria mea încăpătoare cu sandwich-maker, mașină de tocat carnea, mixer pentru prăjituri, ceainic, paletă de lemn, tavă copt prăjituri și lingură de lemn. Bucătăria în care îmi prepar mâncarea, prăjiturile și o parfumez cu tot felul de arome. Bucătăria în care am un serviciu de masă pentru musafiri și serviciul de masă cu farfuriile pe care le folosesc zi de zi. Nevoia primară de mâncare vine la pachet cu nevoia de a-mi crește stima de sine și cred că se încadrează perfect în imaginea farfuriilor care zac în cutie până la venirea unui musafir și cele care sunt trântite din chiuvetă în scurgătorul de vase. 


    Vă mulțumesc că mi-ați fost alături în descrierea bucătăriei și în locul în care în copilărie sau uneori, indiferent cât de mult avea tatăl meu de lucru era o tradiție să mâncăm toți la masă cu mama, tata, fratele meu și cu mine. Acum această tradiție o păstrăm și în locurile în care ne-a dus destinul, dar și atunci când ne revedem părinții! Pentru mine, bucătăria este despre familia aceea tradițională în care stăteam uniți la masă și savuram din bucate, indiferent cât de puține și povestim despre sentimentele din acea zi și cum au decurs lucrurile, fie că în bine sau în rău, în familie se împart, atât lucrurile bune, cât și cele rele. Bucătăria este locul meu de suflet în care îmi place să îmi petrec timpul alături de cei dragi. Povestind. Mâncând. Savurând. Un ritual de fericire în care ne bucurăm de prezența fiecărui membru al familiei.

    Surse de informare: Dajar România și SuperBlog.
     Acest articol a fost scris pentru sponsorul Dajar România în cadrul celei mai longevive competiții pentru scrierea articolelor din online Spring SuperBlog 2020.

    De la o garsonieră la blog la o casă mare construită cu materiale de construcții în Brașov de la Casa de Comenzi. M-am născut în Brașov. În cel mai frumos oraș din România. Aici mi-am petrecut un sfert din viață. Un loc în care mi-am conturat personalitatea și am învățat cum să locuiesc în jungla urbană. Cum să mă resemnez cu ideea că mirosul de mucegai, băile comune, furatul hainelor de către alte vecine, reșoul care încălzea camera,  tăiatul țevilor și tot acest zgomot vid mi-au alimentat nevoia de liniște. De a-mi construi o casă departe de urletele de la geamul meu în care copii își strigă mamele, departe de vecinele bârfitoare care abia așteaptă să încropească la o cafea o știre nouă despre mine. Că prea sunt eu discretă și la locul meu. Atât de multe întrebări fără răspuns stau pe buzele lor ca un vulcan gata să erupă.

    Mi-am renovat garsoniera. Am schimbat mobila. Am schimbat mirosul înțepător de mucegai cu care se confruntă brașovenii. Toate lucrurile sunt moderne în locuința în care mai am curajul să spun că este acasă. Decât, vecinii sunt aceeași. Cu aceleași maniere. Cu aceleași obiceiuri. Că vulpea își schimbă părul, dar năravul ba. Nu au renunțat la nărav. Au rămas cu el. Toată viața l-au purtat în orice ședință de bloc. Când planificam să schimbăm câte ceva, aveam parte de opoziția celor numiți Gică Contră. Am ajuns la concluzia că este un consum de energie uriaș pentru a conviețui în această situație. 

    Îmi doresc liniște. Să am motivația să scriu. Eu sunt o fire mai boemă. Nu m-am încadrat niciodată în acest peisaj. Și a venit vremea să schimb toate aceste lucruri. Să fac alegeri. Să îmi schimb locuința și să îmi construiesc un loc pe care să îl pot numi într-un cuvânt, acasă. Un loc în care să mă refugiez la bine și la greu. Un loc care să-mi ofere bucuria celor două perioade din viața mea: maturitatea prin întemeierea unei familii și bătrânețea. Sunt prea tânără să mă gândesc la viitor. Am 25 de ani. Doar, că niciodată nu e prea devreme să-ți alimentezi visul și să mă gândesc la vorbele acelei bătrâne din nuvela psihologică Moara cu noroc: ” liniştea colibei tale te face fericit”.

    Părinții mei au planificat să îmi cumpere un dar, ca să fie în locul unei sume de bani în momentul în care o să mă căsătoresc. Au vândut două terenuri, fiecare, de la țară și m-au ajutat să îmi cumpăr un teren în Municipiul Brașov. Moment în care visurile mele au început să se materializeze. După ce m-am documentat pentru tot ceea ce ține de partea legală a construcției: certificatul de urbanism, aviz de construcție, racordarea la rețelele publice cu apă, canalizare și iluminat. 

    Materialele de construcție fac diferența dintre o casă longevivă și una care se dărâmă în puțin timp. Mi-am pus pe listă cam ce aș avea nevoie, din punct de vedere logistic, pentru a-mi contura toate visurile copilăriei, de a locui la o casă. Îmi doresc o fundație solidă. Cred că este primul pas și cel mai important. Să am posibilitatea să fac câteva scări pe care să le înfrumusețez cu gresie sau cu piatră decorativă. Pentru pereții exteriori am nevoie de glet, fier, bca, izolație și multe alte materiale. Pentru pereții interiori glet, vopsea sau lavabil. Pentru băi am nevoie de gresie, faianță, adezivi. Pentru dormitoare, sufragerie și biblioteca sau spațiul în care îmi petrec cel mai mult timp pasiunii de a scrie articole, texte de proză scurtă și de a citi, în care să îmi depozitez creațiile, parchet, vopsea, calorifere. În mare acestea sunt materialele de care am nevoie, pentru o casă la roșu, dincolo de adeziv și celelalte materiale. Acoperișul cu țigla metalică și structura din lemn. Când achiziționez îmi dau seama de ce materiale de construcție pentru casa din Brașov am nevoie.

    Mă consult și cu acel constructor, care mă ajută să-mi îndeplinesc visurile copilăriei, privind materialele necesare. Împreună mergem la cumpărături, pentru a-mi alege și a-mi pune amprenta pe fiecare bca pus. O să aleg și produse mai ieftine ca să reușesc să acopăr toate cheltuielile pentru ridicarea casei din Brașov. Casa în care copii mei își vor petrece copilăria. După un asemenea efort. Voi pune o șapă la câțiva metri de casă pentru construirea unui foișor în care să-mi beau cafeaua în fiecare zi și să privesc la cum aș putea să-mi îmbunătățesc locuința.

    Surse informare: Vindem Ieftin și Super Blog.

    Acest articol a fost scris pentru proba Vindem Ieftin din cadrul celei mai longevive competiții din online Spring SuperBlog 2020.

    Postări mai noi Postări mai vechi Pagina de pornire
    Un produs Blogger.