În copilărie, vacanța de iarnă era cel mai neașteptat moment prin prisma faptului că Moș Nicolae și Moș Crăciun își face apariția încărcat cu daruri multe. Frigul de afară ne ține de cele mai multe ori în casă atunci când nu avem companie afară. În trecut era o reală bucurie să facem cazemate , să ne bulgărim de dimineața până seara alături de prietenii mei însă ce putem face atunci când ceilalți prieteni sunt plecați.
Jucăriile sunt plăcerile nevinovate ale celor mici și acum îmi aduc aminte cu drag de jocul nu te supăra frate, de remi care jucam până pe înserate sau șah. În primi ani de viață atunci când explorăm în lumea celor mari iar lucrurile în miniatură erau preferatele mele de la aspiratorul minuscul la jucării din pluș ce întruchipau personajele din desenele animate pe http://www.noriel.ro/ găsim un loc potrivit atât pentru cei mari cât și pentru cei mici pentru a descoperi latura noastră vulnerabilă. Jocurile în general au rolul de a ne distra pe o perioadă de timp dar și de a ne dezvolta diferite abilități de a ne concentra, de a fii îndemânatici.

În copilărie fiecare dintre noi avem o perspectivă de viitor asupra vieții și ne dorim să ajungem ceva. Acest lucru se reflectă și în alegerea jucăriilor de aceea ne dorim să devenim doctori și părinții cumpără un joc cu set de doctori cu telescop.
Puzzle este un joc interesant ce testează perspicacitatea celor mici de a-l rezolva într-un timp scurt iar acesta poate fi și un test de răbdare cu doar un http://www.noriel.ro/brand?brand=NORIEL+PUZZLE găsim jocurile care ne îmbogățește cunoștiințele prin afișarea unor hărți sau imaginii unei povești. Imaginile imprimante pe puzzle a unor simboluri ale unor orașe sau reprezentarea unor castele sau mănăstiri importante din zona Moldovei.
Încă din copilărie ne formăm o anumită înclinație către artă sau către științele exacte în timp acestea se pot împlini prin construirea unui drum într-un anumit domeniu de activitate. Lego a făcut și el parte din activitatea mea din copilărie deoarece eram entuziasmată să creez din lego de pe http://www.noriel.ro/lego.html pentru a crea construcții interesante cu roboți sau chiar ziduri.
Printre toate jocurile îmi aduc aminte de cele mai amuzante de a crea baloane de săpun iar atunci când se termina soluția șamponul pe care-l utilizam se golea pentru a sufla în baloanele din aer. Modelele din plastilină au făcut și ele parte din copilăria mea , din momentele de creație în care o simplă culoare a plastilinei lua diverse forme de la fețe la flori. Jocurile ne ajută să ne distrăm în offline dincolo de jocurile de pe calculator cele din online ne stimulează și ne dezvoltă creativitatea.
Plăcerile nevinovate ale celor mici se regăsesc în jucării care ne ajută să ne dezvoltăm cunoștiințele prin crearea unui puzzle ce reprezintă hărțile României sau ale Europei dar și prin legourile prin care am creat roboți, ziduri sau diverse forme sau prin seturile de jocuri ce contribuie la o anumită perspectivă de viitor de a deveni profesori sau doctori în cazul băieților să devină polițiști cred că lucrurile mici ne fac viața mai plăcută.
0 Comentarios
Opinia ta este importantă pentru mine. Aici îți poți așterne ideile despre subiectul abordat.