Aș face un Evernisaj din hainele second hand de la oraș și apoi le-aș dona celor care au nevoie de ele. Fac asta în mod constant, pentru a mai aerisi garderoba pe care o am cu haine. Nu am avut întotdeauna o garderobă bine pusă la punct, eram momente când îmi cumpăram haine de cel mult 3 ori pe an: de Paști și de Crăciun, în cel mai bun caz și pentru petrecerea din generală de la reuniunea premianțiilor(mă refer la cei aveam note mari la toate materiile, dar și care participam la tot felul de concursuri naționale). Și nu toate hainele erau noi. Cel puțin încălțămintea o rupeam lunar, iar părinții mei nu aveau bani să îmi cumpere pantofi, adidași și cizme mereu noi și atunci mergeam într-o piață de îmi alegeam papucii care se potriveau cu hainele mele ca să îi pot asorta.
În timp lucrurile sunt la fel, adică aceeași Mărie, dar cu altă pălărie și anume de la vânzarea produselor refolosite în piețe la cele din magazinele second hand. Nu cred că este o rușine să îți cumperi produse purtate, pentru că în unele contexte nu haine face pe om. Atitudinea, munca și perseverența ne aduc în atenția oamenilor. Hainele sunt doar niște accesorii care ne înnobilează aspectul fizic, adică o bucată de carne îmbrăcată frumos.
Haina nu face pe om, dar asta nu înseamnă că nu transmite un mesaj despre noi. Cum sunt croite, cum se așează și ce nuanțe purtăm sugerează starea noastră de spirit, ce gen de muzică ascultăm în cazul tricourilor cu imprimeuri sau ce vrem să cunoască ceilalți despre noi. În cazul meu, că aici este vorba despre garderoba mea îmi place să îi dau un refresh, mai ales de când îmi câștig pâine.
Am patru categorii de haine, pentru fiecare anotimp, care se încadrează în nevoile personale de îngrijire:
- Iarna care se manifestă cel puțin teoretic în decembrie, ianuarie și februarie.
Această categorie de haine este cea mai numeroasă, deoarece stau într-o zonă muntoasă unde frigul e la el acasă. Am o colecție de pulovere și bluze, pe care le port cu mare drag, iar atunci când îmi rămân mici le fac pachet și le expediez la țară sau le donez. Am zeci de cămăși de la nuanța albă, portocolie la cea neagră, asta pentru că am învățat într-un liceu în care uniforma era obligatorie. Ehe, pe vremea mea. Unele dintre ele îmi vin și astăzi. Pantalonii groșii de la blugi la colanți, toți îmi fac iarna mai călduroasă, un fel de Gerilă în varianta feminină. Fularul, mănușile, șosetele groase și celebra mea căciulă de blană sunt nelipsite din outfitul meu zilnic.
- Primăvara ploioasă care este pregnantă în martie, aprilie și mai.
Această categorie conține tot felul de geci, sacouri, nelipsitele cămăși, pălăria mea neagră, bluze, pantaloni subțiri.
- Vara în care m-am născut și pe care o ador, pentru zilele însorite din iunie, iulie și luna mea preferată august.
Această categorie conține rochii, tricouri diferite și fuste. Această colecție este mai deschisă, mai colorată, care mă motivează în acest sezon.
- Toamna care oferă o priveliște de neuitat prin auriul ce se așterne pe pământ din septembrie, octombrie până în noiembrie.
Toamna se aseamănă cu primăvară, deoarece este la fel de frig în zona muntoasă. Conține elemente combinate din cele două garderobe: cea de iarnă și cea de primăvară.
Aș face un Evernisaj din hainele second hand de la oraș purtate și mai apoi imortalizate aceste momente. Cu toate fotografiile aș face tablouri ca să poată fi admirate de către privirile trecătorilor și pentru a le stârni curiozitatea. Cred că fiecare dintre noi poate să combine elemente din categorii diferite în funcție de anotimp și cred că lucrurile sunt făcute să fie folosite și refolosite. Hainele second-hand nu sunt doar pentru cele care au o situație materială precară sunt și pentru a îmbina elemente care în alte nu se regăsesc. Bluza de aici și pantalonii de acolo, așa se realizează o ținută care să ne avantajeze.
Aș face un Evernisaj din hainele second hand de la oraș purtate și mai apoi imortalizate aceste momente. Cu toate fotografiile aș face tablouri ca să poată fi admirate de către privirile trecătorilor și pentru a le stârni curiozitatea. Cred că fiecare dintre noi poate să combine elemente din categorii diferite în funcție de anotimp și cred că lucrurile sunt făcute să fie folosite și refolosite. Hainele second-hand nu sunt doar pentru cele care au o situație materială precară sunt și pentru a îmbina elemente care în alte nu se regăsesc. Bluza de aici și pantalonii de acolo, așa se realizează o ținută care să ne avantajeze.
Sursa foto: unsplash
Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2018!