În 2018 vreau să-mi resetez limitele, adică acele momente de oprire, de poticnire în loc. Aș vrea să-mi alerg fricile în acest an și să gândesc pozitiv. Să cred că pot să merg mai mult, să analizez mai mult, să fiu cea mai importantă persoană din viața mea. Să iau viața în piept și să mai pun o piatră la dezvoltarea mea personală. Acea piatră care se va transforma într-o treaptă.
Treptele se vor forma în timp ce eu voi învăța și voi asimila tot mai multe informații. În același timp, o să viu nevoită să muncesc, atât de mult, încât rezultatele să nu întârzie să apară. Un alt obiectiv în acest an este să mă reîntorc la sport și nu mă refer la alergatul după autobuz, dansul sportiv care a devenit o amintire frumoasă. Îmi doresc să înțeleg mai bine care sunt alimentele ce îmi creează o stare de oboseală, iar cu ajutorul platformei iamlimitless voi avea parte de un plan alimentar personalizat, carte de bucate și acces la cursurile video nutriționale.
Atunci când nu o să știu care este drumul meu și o să fiu față în față cu fricile mele, mă gândesc că J. M. Barrie a surprins cel mai bine cum să mă motivez: ”Dimineața când te trezești, toate răutățile și dorințele urâte cu care te-ai dus la culcare au fost împăturite de zeci de ori și, așa mici-mititele, au fost puse...în sertarul cu gânduri; sus, la vedere, bine aerisite, au fost întinse gândurile tale frumoase, gata să le iei în primire.”
Îmi doresc să gândesc pozitiv și să am curajul să-mi înfrunt toate fricile cu zâmbetul pe buze. Treptele create din informațiile noi despre alimentație și sport să îmi redea cheful de viață, de frumos, de a scrie povești, de a vedea cum cei din jurul meu sunt fericiți cu kilogramele lor, cu obiectivele atinse și cu oamenii dragi alături.
Am acceptat provocarea celor de la BlogalInitiative de a scrie despre ce îmi doresc să resetez în acest an. Vă invit să vă resetați toate fricile, acele momente când nu le puteți face față scărilor, drumului de munte, dar și de a mânca sănătos, alături de iamlimitless!
0 Comentarios
Opinia ta este importantă pentru mine. Aici îți poți așterne ideile despre subiectul abordat.