Rezoluții și planuri pentru anul 2018


Rezoluții și planuri pentru anul 2018. Nu sunt adepta planurilor puse la punct cu multe luni înainte, deoarece planurile de acasă nu se potrivesc da NICIODATĂ cu cele din târg. Oricâte calcule aș face și le-aș menționa pe toate în detaliu nu ies așa cum sunt plănuite. De aceea îmi plac întâlnirile inopinante, așa pe nepusă masă, dar care sunt mai frumoase, decât cele programate. Într-adevăr zodia Fecioară îmi insuflă câte puțin din spiritul critic, organizatoric, dar viața mea este în continuare un haos plăcut. 2018 m-a surprins la prietenii mei în Cluj, așa că am fost răsfățată câteva zile, timp în care m-am jucat cu bebelușul lor.

Am multe planuri pentru anul 2018 și îmi doresc să fie mai productiv, mai bun, mai inspirat, decât cel ce a trecut. Rezoluțiile se bazează pe setarea unor obiective pe care să le pot îndeplini până la sfârșitul anului, dar și pentru a ieși din zona de confort. Privind articolul cu rezoluțiile din 2017 pot spune că în proporție de 95% am realizat toate planurile propuse pentru anul ce a trecut.

Îmi propun să ating o serie de obiective și în acest an:
  1. Să am curaj. Am primit multe sfaturi în acest sens, să creez și conținut video sau mai bine spus să scap de emoții. Știți voi acele emoții care sunt uneori distructive și care te împiedică să îți spui povestea. Cred că anul acesta vocile suave se vor auzi ca un ecou. Îmi propun să am curaj să povestesc despre experiențele mele și să ofer un plus de informație.
  2. Să îmi concretizez planurile începute anul trecut. Pot spune că este un plan să promovez un examen la un curs început anul trecut, pe cele de la a doua facultate, respectiv pe cele de la master. Planurile începute anul trecut să le pot materializa în acest an.
  3. Să scriu mai mult pe blog. Să scriu articole de calitate și să ofer informații despre site-urile pe care le accesez, brandurile pe care le urmăresc, produsele pe care le utilizez, dar și ce impact au.
  4. Să scriu despre branduri. Trei generații au avut parte de proiectele mele de la facultate și asta, pentru că în primul an la Facultatea de Comunicare și Relații Publice făceam foarte greu rost de un curs. Am zis că eu nu o să fac asta și o să încerc să-i ajut pe ceilalți studenți, care mai și muncesc, pentru a se putea întreține. Mi se pare mai confortabil să vorbesc și pe blog, despre cum se poate analiza o reclamă, un banner,o prismă sau mesh-urile văzute constant pe stradă.
  5. Să citesc 50 de cărți de dezvoltare personală sau despre branduri. Ulterior să scriu pe blog despre ele, cred că e timpul să încep să scriu recenzii. Mi se pare o idee bună să-mi petrec timpul făcând lucruri de calitate și îmbinând utilul cu plăcutul.
  6. Să scriu despre site-urile pe care le urmăresc. Chiar dacă uneori îmi petrec timpul călătorind, învățând și muncind, mai citesc articole despre cum se înființează anumite branduri, despre tendințele din SUA, despre campaniile din SUA, raportate la cele din România.
  7. Să călătoresc. Îmi doresc tare mult să călătoresc și în acest an. Dacă e să ne luăm după superstiții eram plecată în Cluj de Revelion. Cred cu tărie faptul că o nouă călătorie mă eliberează de energiile negative și mă încarcă pozitiv. Anul acesta o să călătoresc pe alte plaiuri, pentru a întâlni oameni frumoși, obiceiuri noi, dar și de a afla povești de viață diferite.
  8. Să îmi păstrez calmul. Anul acesta să-mi păstrez calmul oricâte piedici întâlnesc în cale. În general, dacă analizăm lucrurile în amănunt și nu ne impacientăm găsim soluții la toate problemele. 
  9. Să mă gândesc mai mult la mine. Altfel spus, să-mi iau viața în piept și să îmi realizez cele trei dorințe, de a călători în locuri exotice, de a munci și de a realiza mai multe proiecte, poate un start up.
  10. Să mă înscriu în competiții. Anul acesta mă voi înscrie la mai multe competiții de blogging, de literatură sau de teatru, pentru a-mi depăși condiția, dar mai ales pentru a ieși din zona de confort.
  11. Să visez mai mult. Visele pot deveni realitate, dacă avem suficientă răbdare. Până acum cele mai frumoase vise au devenit realitate, deoarece am crezut din tot sufletul în ele.
  12. Să cred mai mult în mine. Anul acesta voi crede mai mult în mine și în intuiția mea. Voi reuși să gândesc mai pozitiv, dar și să analizez lucrurile. Să mă las purtată de val, dar și să muncesc la visul meu în fiecare zi. Încrederea este primul pas care o să mă ajute să progresez.
  13. Să lucrez în echipă. Lucrurile funcționează atunci când o echipă gestionează un proiect. Acest lucru l-am învățat anul trecut, fiindcă sarcinile se împart în așa fel încât fiecare persoană să-și poată îndeplini taskurile. Uneori se spune despre mine că sunt Napoleon, deoarece îmi place să fac mai multe lucruri în același timp sau cred că așa am fost obișnuită. Însă e important să lucrez într-o echipă și să dezvolt abilitățile de negociere.
  14. Să-mi achiziționez un gadget nou. Cred că e timpul să-mi cumpăr un aparat foto nou, pentru a putea duce la îndeplinire punctul 2. Anul acesta o să investesc într-un aparat foto sau video, pentru a imortaliza cele mai frumoase momente și a le arhiva.
  15. Să mă documentez mai mult. Un plan important este acela de a mă documenta mai mult, despre punctele de interes și de a vorbi despre ele. Să citesc mai mult și să consult mai multe site-uri, pentru asta voi avea nevoie de timp, dar chiar și așa voi încerca să-mi dedic mai mult timp.
  16. Să creez conținut video. Un alt plan măreț, după ce bifez punctele 2 și 14 este acela, de a vorbi despre subiectele care îmi stârnesc interes și de a le dezvolta pe canalul de youtube. Așa o să bifez și punctele 1, respectiv 12. Fiecare început este greu, dar cu siguranță o să-mi deschidă alte uși.
  17. Să merg la cât mai multe evenimente. În acest an, am în plan să particip la mai multe evenimente despre ceea ce mă interesează și anume, campanii, promovarea brandurilor, coaching și despre cum să-ți construiești o afacere de succes. Musai să fie de dezvoltare personală.
  18. Să-mi perfecționez limba engleză. Pe zi ce trece îmi place să urmăresc cum se pronunță anumite sintagme în limba engleză și îmi doresc să învăț mai bine, să reiau informațiile despre gramatică, dar și să vizionez mai multe filme, în limita timpului disponibil, desigur .                                       +Cea mai importantă rezoluție→Să las anul 2018 să mă surprindă și să-mi arate drumul sau mai bine spus sensul în viață. Sunt sigură că anul acesta o să fie cu multe provocări, dar sper ca din toate experiențele să-mi găsesc drumul și să fie unul presărat cu realizări, cu oportunități, cu uși deschise, cu proiecte la care nici nu am visat și cu șanse.
Vă doresc un an plin de realizări pe toate planurile! Îmi doresc ca în acest an să îmi citiți opiniile și să faceți o călătorie virtuală prin visele mele! Îmi scriau mai multe persoane care mă urmăresc pe contul de instagram: ”good feed”/”Hei. Frumoase poze. Ai un profil interesant pe instagram. Să nu te oprești”. Și în mesajele primite de la voi îmi găsesc motivația să fiu cea mai bună versiune a mea.


Îmi puteți urmări activitatea și pe InstagramFacebookPinterestTwitterTumblrGooglePlus și Bloglovin.

1 Comentarios

Opinia ta este importantă pentru mine. Aici îți poți așterne ideile despre subiectul abordat.

Translate

Follow Me On Instagram