O nouă etapă inițiatică din călătoria SuperBlog 2022





   Am revenit cu forțe proaspete și cu condeiul odihnit, pentru a participa la cea mai longevivă competiție blogosferică, numită SuperBlog. Competiția SuperBlog se află la cea de-a 25-a ediție de blogging creativ. Această competiție a schimbat multe destine blogosferice. Menționez acest lucru și din punctul meu de vedere. Claudia Pătrașcu și Albert Budică sunt făuritorii de bine a competiției  SuperBlog ce și-a crescut notorietatea, după atât de multe ediții.

      Călătoria mea inițiatică a început în anul 2014, atunci când lucram la o corporație și eram studentă la prima facultate. Motivul pentru care m-am înscris atunci a fost reprezentat de faptul că îmi doream să am o activitate adiacentă în care îmi pot exprima opinia. SuperBlog m-a ajutat să îmi îmbunătățesc tehnicile de redactare a articolelor. Cunoscând această competiție m-am familiarizat cu următorii termeni cheie: ”seo”, ”sem”, ”articole”, ”brief” și ”advertoriale”.

         Competiția SuperBlog este o rampă de lansare pentru mulți bloggeri, dar și o punte de legătură formată între sponsori și bloggeri. După doi ani în care am căutat un echilibru personal și profesional. Au fost doi ani plini de schimbări, pe ambele planuri, departe de activitatea blogosferică. Viața mea s-a schimbat în bine. Din punct de vedere personal, m-am căsătorit și m-am mutat la casa mea, atât la propriu, cât și la figurat. Din punct de vedere profesional sunt cadru didactic și acest lucru mă împlinește, deoarece un vis din copilărie a prin contur.

           Competiția Superblog poate să fie asociată în linii mari cu Junimea prin sintagma: „Intră cine vrea, rămâne cine poate”. Competiția este deschisă pentru orice blogger, la început de drum sau veteran. SuperBlog prin intermediul fiecărei probe îți testează limitele. Fiecare cerință, numită brief, îndrumă fiecare blogger, despre cum să își structureze articolele. Prin intermediul acestui articol mă înscriu în cea mai creativă competiție. 3, 2, 1....SuperBlog ai cuvântul în fiecare articol scris pentru această competiție.


0 Comentarios

Opinia ta este importantă pentru mine. Aici îți poți așterne ideile despre subiectul abordat.

Translate

Follow Me On Instagram