Jurnalul unui Superblogger: Superbloggerii la mare, la Constanța-n deplasare




Superbloggerii la mare, la Constanța-n deplasare, 
Au venit cu mic, cu mare, din orice colț din țară
Să scrie fiecare, o poveste dincolo de tipare
Un moment de meditație, transformat într-o istorioară
Despre contraste, culturi și arhitecturi interesante
Cu parfum de altădată, dar care sunt memorate
De Diana Slav detaliate, la Constanta Walking tour bifate

Superbloggerii au plecat de dimineață într-o aventură gnoseologică, pentru a vizita obiectivele turistice din Constanța, însoțiți de ghidul Diana Slav am aflat poveștile despre cel mai vechi oraș de pe plaiul românesc. 

Asta este una dintre pozele culese din lift, în timp ce ne strângeam toți superbloggerii, pentru a merge într-o escapadă culturală în Constanța. In lift, m-am întâlnit cu oltencele mele dragi, Raluca și Ionela, Cristina din Moinești și soțul ei. Cred că ne-am revigorat de dimineață, ca să avem energie, pentru a ne plimba în Constanța.


Impreună cu Raluca, colega mea de cameră ne-am urcat în autobuzul supraetajat, am setat telefoanele și am încercat să imortalizăm cele mai interesante momente, dar cum multe peisaje erau noi pentru mine, mi-a trezit interesul. Diversitatea de arhitecturi prezentă în Constanța, oferă o perspectivă diferită între lumi colorate(cu idei și orientări religioase distincte).


 Vremea nu prea a ținut cu noi sau vântul voia să se răzbune cu putere lui Poseidon, pentru că am ajuns la începutul sezonului estival. În ciuda vremii, ne-am distrat, am imortalizat cele mai interesante momente, am povestit și cu zâmbetul pe buze am înfruntat vântul. O pisică neagră a rezistat cu brio și a realizat mai multe videoclipuri, varianta finală o vedem în seria lui Negru Vlogă, pe canalul de youtube(pisica neagră are și vlog).



Mica aventură cu autobuzul supraetajat era pe sfârșite, că doar până în Constanța am plătit, într-o destinație plăcută și neștiută de mine în detaliu. A fost amuzant, captivant și meditativ să ne plimbăm cu acest autobuz, că vorba aceea noi când mai avem timp să ne punem ordine în gânduri. O ordine care să ne motiveze și să ne dea un imbold să mergem mai departe.


Am ajuns în Constanța și am  aflat povestea Muzeului de Istorie și Arheologie, Muzeului de Artă Populară, Moscheei Carol 1, Muzeului de Marină, Cazinoului din Constanța, Acvariului, Portului Tomis, despre Biserica armeneasca "Sfanta Maria", Statuia lui Ovidiu,Statuia lui Eminescu si a Veronicai Micle", Muzeul de  Arta Constanta, Catedrala Sfintii Petru si Pavel, Casa cu lei. 

În Constanța ne aștepta Nașa Aguritza cu bloggerițe, care au vrut să ne cunoască. M-am bucurat tare mult de această dulce revedere, îmi era dor de ea, pentru că  este o bloggeriță dragă, care spune lucrurilor pe nume, atât la relativ, cât și la superlativ. 
In aceeași măsură, moldoveanca plină de (ts)secrete de diete, de energii pozitive a fost și ea o surpriză plăcută. Dovada că superbloggerii sunt faini, veseli, energici, oameni care au alte joburi, dar reușesc să își manifeste creativitatea pe blog.

Aici a fost punctul de plecare, de la așezările antice din Dobrogea, o poză destul de sugestivă și o reprezentare geografică care mi-a atras atenția.

Ne-am încălzit cu o cafea, am ascultat instrucțiunile, ne-am fotografiat cu această hartă, nu de alta, dar mi se pare un fundal interesant, mai mult eu cei drept și după ce i-am imortalizat pe bloggerii care sunt scumpi la vedere, am pornit la un drum inițiatic.

Daniel Botea este câștigătorul competiției Spring SuperBlog 2015 și fotograful care reușește să imortalizeze cele mai interesante momente, dar mai bine vă las pe voi să vedeți cum ne-am distrat la Gala Spring SuperBlog, dar și cum au fost redate în imagini superbloggerii în escapada din Constanța.


La acest tur au participat și Alexa(moldoveancă frumoasă și dragă) însoțiță de iubitul ei(să aveți grijă unul de altul și să rămâneți mereu la fel), Mihaela și sora ei(ele știu cel mai bine cum este să ai o familie de bloggeri și cum să împărtășești experiențe frumoase în online).

Diana Slav ne-a redat povestea obiectivelor turistice, atât la superlativ, cât și la relativ. A vorbit cu mult drag de copilăria ei, de pregătirea ei profesională și de ce a prins rădăcini în Constanța. Pasiunea ei, pentru a le împărtăși oamenilor despre o istorie demult uitată, se alimentează treptat cu fiecare ocazie. Mult succes în tot ceea ce faci și te felicit, pentru că îți petreci timpul cu activități culturale. Jos pălăria.



In acest context am întâlnit o bloggeriță din Oradea, pe Oana Stanciu, un om fain care mi-a ținut companie și când ne-am întors de la mare. Nu se putea fără să fac o poză cu mândrele astea frumoase, Ioana și sora ei, Oana, Dana cu perspective mărețe, dar mai bine vă las pe voi să le descoperiți și să le citiți.


O altă superbloggeriță care are multe de spus este și Alexandra Călinoiu sau O olteancă-n deplasare. In offline, Alexandra este ambițioasă, visătoare și muncește, pentru visul ei. Pot spune cu tărie faptul că, acesta este un motiv suficient de puternic, pentru a scrie pe blog, deoarece reușești să cunoști oameni din diferite zone ale plaiului românesc.

Superblogosfera este plină de surprize, de aceea scriitorul volumului de poezii Zale și superbloggerul Adrian Găinaru își schimbă statutul din burlac, în om așezat în rândul lumii. Cu această ocazie îți urez la mulți ani productivi și Casă de piatră! Să ai o căsnicie îmbelșugată și fericită.


Am făcut un popas la Biserica Schimbarea la Față, acolo unde m-am regăsit, m-a rugat, m-am închinat și am depus un acatist. Cred că a fost una dintre cele mai spirituale opriri, pentru că eu sunt un personaj credincios. Mi-am achiziționat de aici un mir(diferit față de cele standard din biserici, cu o aromă de iasomie) și o brățară roșie, ca să îmi poarte noroc.

Turul se încheiase și ne aștepta o masă îmbelșugată cu pește, nu de alta, dar cum să mergi la mare și să nu te răsfăți cu preparate din pește. Zis și făcut, împreună cu superbloggerii, am mers și am mâncat la un restaurant din portul Constanței.


Ne-am răsfățat cu diferite preparate, de la ciorbă, salate, pizza la peștele la grătar cu garnitură, care ne îmbia să-l savurăm. Un ospăț binemeritat, alături de Sandy(o superblogeriță drăgălasă, care mă duce cu gândul la culoarea ei preferată, adică mov), Moroșanu(cinefilul îndrăgostit de Sandy), O pisică neagră, Raluca Brezniceanu(superbloggerița olteancă, avem și două lucruri comune: primul că suntem în aceeași zodie și al doilea că purtăm același prenume, Raluca), Silvia Puiu(superblogger și profesor universitar), Emil Călinescu(eternul hater), Daniel Botea și soția lui, Larisa și Bogdan.

,




După un astfel de ospăț, ne-am destins vizual cu o imagine care te încarcă cu energii pozitive. Cred că a fost printre cele mai frumoase experiențe blogosferice de până acum, am mâncat lângă portul, am admirat peisajele în timp ce meditam și mă bucuram de fiecare moment.



Ne-am luat bagajele, energiile pozitive, bună dispoziția și am pornit să mai vizităm un ultim obiectiv, înainte să mergem la Gala SuperBlog. In timp ce noi ne distram, Albert Budică lucra de zor, pentru ca totul să fie pe măsura superblogosferei.








Impreună cu Georgiana și Larisa am fost să vizităm moscheea, am făcut sport, urcând un șir infinit de scări, iar atunci când tot mergi(pe mâncate, adică cu burta plină, aveam impresia că mă simt ca Iona) ai impresia că ești într-o gaură neagră care nu se mai termină. A meritat tot efortul, așa cum este și în viață, dacă e drumul tău, întâlnești tot felul de obstacole, până ajungi la destinația finală.









Noi am văzut covoarele lucrate manual, ce aveau o lungime foarte mare(covoare uriașe), o priveliște ce îți taie respirația și am făcut încălzirea, pentru petrecerea de la Gala Spring SuperBlog 2017.






Ca să vă vând un pont, în cazul în care ajungeți în Constanța, puteți să circulați cu autobuzul, trimitând un sms la 7424 cu mesajul L540(taxat cu 0,4E+TVA). Inainte să mergem spre Hotelul Aurora, am tot pierdut superbloggerii pe drum, dar am reușit să-i recuperăm în timp util, pentru a ajunge cu bine.




Inainte să ajung la Hotelul, nu puteam să nu imortalizez pescărușii și să mă bucur de câteva momente. Cred că fiecare turist este asemenea unui pescăruș, frumos, unic, cu un penaj aparte, care atrage atenția, dar în același timp, care se înalță, atunci când întâmpină piedici în calea sa.




 Jurnalul unui SuperBlogger la Constanța se apropie cu pași repezi spre sfârșitul unei povești motivaționale, care are la bază pasiunea de a scrie articole și de a împărtăși cu ceilalți cele mai intense trăiri. Din toată această experiență, am învățat cât de important este să cred în șansa mea, să fac ceea ce îmi place și să încerc mereu, să contribui la dezvoltarea mea personală, dar și la cea profesională. Cred cu tărie faptul că un om motivat este mai fericit și reușește în tot ceea ce își propune. 


In cazul în care, vreți să auziți care este impresia fiecărui superblogger la cald, despre competiție, nu uitați să urmăriți clipul de mai sus. Dacă vă doriți să vă regăsiți în această competiție, să participați, să luați premiile mult râvnite, să cunoașteți oameni interesanți cu perspective mărețe din diverse domenii de activitate sau să trăiți o superexperiență, urmărți pagina de facebook SuperBlog, canalul de youtube, postările de pe site, google+ și tweet-urile

1 Comentarios

Opinia ta este importantă pentru mine. Aici îți poți așterne ideile despre subiectul abordat.

Translate

Follow Me On Instagram