Imaginează-ți că toți oamenii trăiesc pentru azi. Trăiesc momentele cu o intensitate ce nu poate să fie estimată în cuvinte. Imaginează-ți că într-o zi vei face parte dintr-un proiect ce va rămâne întipărit în mintea mea. Un proiect Erasmus+ de care să îți aduci aminte cu zâmbetul pe buze pentru toată experiența în sine. O experiență de viață în care ai învățat atât de multe despre culturi noi, despre oameni din diverse țări, despre tradiții, despre cuvinte și în același timp ai reușit să îți faci prieteni noi. Așa cum se întâmpla în copilărie când te împrieteneai cu toți copii, iar răutățile erau uitate în scurt timp.
Un astfel de proiect în care mi-am imaginat cum toți cei care fac parte din proiect au trăit în fiecare zi ca și cum ar fi ultima. Am râs, am depănat amintiri și am legat prietenii frumoase. Am văzut lumea din altă perspectivă și am mers împreună la Planetariu, pentru a fi mai aproape de fiecare planetă, de cer și de fiecare zodie în parte. Am învățat că fiecare astru este mai aproape de soare, așa cum suntem noi, atunci când ieșim din zona de confort și totuși ne simțim bine. Proiectul care a avut loc în Bulgaria, în inima munților sau mai bine spus în stațiunea de ski din Smolyan.
Am vizitat Planetariul din Smolyan, am urmărit cu atenție ceea ce se întâmplă cu aștri și ne-am imaginat cum ar fi o lume în care fiecare am avea o situație financiară care să ne permită să vizităm, să creăm o lume mai bună și să construim lucruri frumoase care să ne înalțe sufletul. În final, am cântat împreună melodia recreată ”WE IMAGINE”.
Vă invit să mă urmăriți și pe facebook, twitter, google+, instagram și bloglovin! Pe curând!
0 Comentarios
Opinia ta este importantă pentru mine. Aici îți poți așterne ideile despre subiectul abordat.