Cea mai specială zi din viața lor, la Golden Tulip Times. Povestea lor va prinde contur, în vara anului 2017 în această locație. Totul a început, în urmă cu un an de zile, atunci când o scânteie din ochii lor și o singură privire au fost suficiente pentru a se îndrăgosti. Dodin și Ale sunt doi oameni care se iubesc pe zi ce trece mai mult și vor să-și unească destinul sau mai bine spus să-și oficializeze relația în fața familiei și prietenilor.
Să fie pastelul de afară, dragostea ce plutește în aer sau cei doi s-au întâlnit la momentul potrivit. Toate au fost elementele care au contribuit la o relație de peste un an, care merge ca pe roate. Certuri mai există, ca în fiecare relație, dar ei au rămas împreună în ciuda greutăților și problemelor ce le-au întâmpinat. A trecut un an frumos, cu momente deosebite sau cu momente neplăcute, cu trăiri intense sau bucurii de moment.
Dodin a hotărât să o ceară în căsătorie pe Ale, fiind convins de iubirea lui necondiționată și de faptul că-și dorește să petreacă o viață întreagă, alături de ea. Înainte de asta, Dodin și Ale mă întrebau ce înseamnă perfecțiunea și cum aș putea să o descriu, am rămas pe gânduri și am spus că o să creez un moment emoționat împreună cu Dodin. O zi frumoasă, plină cu lacrimi de fericire, emoție, uimire și multă bucurie. Găsisem răspunsul la întrebare și cu o emoție în glas am spus că asta reprezintă PERFECȚIUNEA.
Visul lor de a-și forma o familie, o să se concretizeze peste 2 ani. În acești 2 ani, tinerii vor pune bani deoparte pentru a face un moment unic, doar al lor. Invitații sunt pregătiți să vină la cel mai special moment din viața celor doi îndrăgostiți. Rochia miresei și costumul mirelui sun lăsate pe ultima sută de metri, deoarece Ale este un pic mai nehotărâtă, în ceea ce privește croiala. Invitațiile le vor alege tot în acel an deosebit, mărturiile la fel, la biserică se poate vorbi la începutul verii 2017. Mai rămâne locația, care este rezervată de cele mai multe ori cu ani înainte, deoarece mulți plătesc o garanție pentru închirierea locației din timp și porțiile de mâncare vor fi plătite înainte de eveniment.
Răsfoind fotografii pe diverse rețele de socializare cu locația potrivită, am găsit Hotelul Golden Tulip Times, care mi-a atras atenția prin eleganță, luminozitate, stil, simplitate și un nume interesant. ”Tulip” înseamnă lalea, o floare care simbolizează eleganța, iubirea și trăinicia sentimentelor sădite până acum. Pot spune, că este o alegere potrivită și cum nimic nu este întâmplător, cei doi se vor iubi asemenea acestei flori, până la adânci bătrâneți.
Nunta în București, cu oameni frumoși cazați la Golden Tulip Times într-un cardu de basm, plin de flori. Am reușit să o conving pe Ale să accepte ideea de a avea multe flori la nuntă, deoarece acestea alungă spiritele rele. Alegerea florilor, rămâne la latitudinea ei, ori că optează pentru o nuntă tematică alb&negru ori pentru una cu multe flori roșii.
Vom vedea alegerea ei, o să o susțin și să o încurajez să aibă o nuntă așa cum a visat. Se spune că noi, femeile ne visăm în rochie de mireasă cu o nuntă așa cum am dori să o avem, gândindu-ne la asta, de cele mai multe ori reușim să trăim un eveniment care se ridică la nivelul așteptărilor.
Pregătirile nunții sunt începute cu o listă de elemente, lucruri, fotografi, mărturii care sunt în faza incipientă a alegeri. După o documentare, o să urmeze și gustarea meniului, care este cel mai important. Noroc că aceeași locație, deține și restaurantul Good Old Times, fiind mai ușor de ajuns la petrecerea de după nuntă.
Văzând aceste fotografii, Ale abia așteaptă să deguste preparatele pentru meniul pentru nuntă, deoarece petrecăreții nu pot dansa o noapte întreagă fără preparate consistente și delicioase.
Pahare de șampanie și de vin, vor curge șiroaie la nunta lui Dodin la Golden Tulip Times. Până ce, Ale și Dodin fac economii pentru cea mai specială zi din viața lor, eu urmăresc filmulețe și mă documentez pentru ca totul să iasă perfect. Ospătari avem, hotelul este în apropierea restaurantului, bucatele sunt ornate interesante, rămâne de văzut cât sunt de bune. Să începem numărătoare inversă pentru un an și opt luni.
Restaurant from Restaurant Good Old Times on Vimeo.
Înainte ca SuperBlog 2015 să mă provoace să scriu un articol despre organizarea unui eveniment special, Dodin și Ale au toată baza că o să fac treabă bună și m-au desemnat să-i ajut în cea mai specială zi din viața lor. În curând, voi ajuta la amenajarea spațiului pentru nuntă și voi face cocul miresei cât mai deosebit. Până una, alta ne delectăm cu pozele localului.