Istorie personală. Anul acesta se împlinesc 10 ani de când mă înscriu în competiția SuperBlog. Era 2014 și eu eram studentă în anul întâi la specializarea Comunicare și Relații Publice, de la Facultatea de Sociologie și Comunicare, din cadrul Universității Transilvania din Brașov. A fost momentul când am văzut o postare pe un grup de socializare cu privire la anunțarea competiției SuperBlog. M-am înscris în competiție și aveam să mă descopăr pe mine. Să redescopăr pasiunea, pentru arta scrierii. Eu asociez mereu competiția SuperBlog cu o școală. O școală în care te formezi din punct de vedere profesional, primești punctaj asemenea examenului de atestat: de la zero la o sută de puncte. Sărbătorești ultimul clopoțel la gala SuperBlog, acolo, unde organizatorii competiției: Claudia și Albert Budică citesc în ordine descrescătoare fiecare blogger și locul obținut în competiție. Câștigătorul competiției primește trofeul mult râvnit.
In data de 01 martie 2024 începe ediția de vară a competiției Spring SuperBlog. SuperBlog este cea mai longevivă competiție care se desfășoară în două sezoane diferite: primăvara și iarna. Fiecare ediție aduce o serie de probe, prin intermediul cărora sponsorii vor să testeze creativitatea bloggerilor și implicit, pentru a se promova în social media. Probele au un brief bine stabilit, asemănător cerințelor de la examenele susținute la școală.
Deadline. Scrierea articolelor la timp. În momentul în care te-ai hotărât să scrii primul articol, pentru această competiție este important să aloci un timp. Timpul este cea mai valoroasă resursă de care dispunem. Ai nevoie de timp:
- să citești cu atenție cerința(brief-ul pentru redactarea articolului),
- să îți structurezi informația,
- să utilizezi fotografiile postate în brief ,
- să urmărești podcast-urile realizate de Claudia Budică,
- să recitești articolul, pentru a evita greșelile de typo,
Cred că mult timp am procrastinat privind scrierea articolelor la timp. Întotdeauna entuziasmul s-a risipit, atunci când a intervenit câte o situație care se reflectă în zona profesională sau personală a mea. Este necesar să îți aloci timp și energie, pentru a scrie articole creative.
Click pe o nouă ediție SuperBlog 2024 cu povești și articole menite să înflorească din adâncul creativității, inspirației și energiei. Bat și eu la poarta competiției Spring SuperBlog 2024 asemenea lui Kafka care dorea să intre în castel.
Comunitatea SuperBlog. În jurul competiției SuperBlog s-a format o comunitate de bloggeri. Dacă vrei să îți vibreze telefonul și notificările cu privire la fiecare informație ”Probă? ce? unde?” sau ”F5...note” și să trăiești la maximă intensitate fiecare probă te invit să te înscrii și în grupul comunității SuperBlog.
Acest articol reprezintă înscrierea mea în competiție! Rămâneți aproape și vă invit să vă înscrieți și voi în cea mai frumoasă competiție din această primăvară.