Răsăritul, marea, apa, nisipul și apusul soarelui însoțite de briza mării întrunesc elementele potrivite pentru un decor relaxant ce mă inspiră să scriu despre frumos, dar și despre lucrurile interesante pe care le descopăr. Natura este și va fi o sursă de inspirație pentru oricine, deoarece sădește, în fiecare câte un sentiment de bine.
Îmi aduc aminte, cu drag de prima escapadă la mare cu familia. Escapadă, în măsura în care am evadat din cotidian, am lăsat grijile acasă și am făcut loc amintirilor, ce mi-au rămas impregnate și astăzi în memorie. În bagaj am îndesat gânduri bune și multe idei, în care îmi imaginam cum arată marea.
Pot spune că m-a inspirat de la prima vedere. De aici, și diversele forme, ce le cream pe nisip. Castele, avioane, pești, inimioare și numele scris pe nisipul fierbinte. Marea este o muză de inspirație constantă, încă, din copilărie reușea să mă destreseze și să armonizeze haosul plăcut al vieții mele.
Apa și nisipul sunt în antiteză, asemenea vieții văzute în alb și gri. Albul prezentat de mare care spală păcatele și alungă grijile. Nuanța de albastru mă calmează și mă ajută, să-mi relaxez retina încărcată de imagini care nu se mai șterg.
Versurile melodiei ”Marea Albastră” sunt fredonate de către turiștii care se perindă la mare, prin prisma întoarcerii la natură și la peisajele spectaculoase, unde valurile se izbesc de nisip cum omul este pus în fața faptului împlinit. Apa mării o pot compara cu zilele bune, atunci când totul merge ca pe roate. În timp ce, nisipul fierbinte semnifică pentru mine , acel lanț nesfârșit de zile negre, care fac parte dintr-un labirint al vieții.
Nisipul și marea se completează perfect, în timpul verii. Spuneam că am lăsat grijile acasă, dar cu toate acestea, iată că le-am adus în discuție, în vacanță. Vacanța este temporară, iar întoarcerea face parte din rutina noastră zilnică.
În sezonul estival, cred că marea este locul preferat pentru a încropi povești interesante. Astfel că, laptopul și telefonul mi-au invadat timpul într-un mod plăcut. Probabil că, acesta este motivul pentru care îmi cumpăr baterii reîncărcabile pentru telefon. La mare, nu ai cum să-ți încarci telefonul iar bateria, mă ajută să bifez cu ușurință deadline-urile articolelor.
Marea este locul propice pentru a scrie pe blog, vara aceasta mă voi delecta cu nuanțele mării și voi scrie articole într-un loc special. Am acceptat provocarea celor de la blogalinitiative, pentru a scrie despre locul care mă inspiră. Marea Ionică ne vom revedea curând...