Pasiunea pentru accesoriile utile de la Dajar din bucătăria mea



Pasiunea pentru accesoriile utile de la Dajar din bucătăria mea. Din copilărie am avut plăcerea să așez toate vasele cu mâncare pe masă și să aleg ce îmi place să mănânc. Spre supărarea mamei care nu își dorea să vadă cum stau preparatele pe masă, în timp ce eu îmi aleg o cantitate mică de mâncare în jumătate de ceas. Mai ales că mâncam cu viteza ardelenească. Încet și foarte încet. Odată cu trecerea timpului mi-am făcut un ritual de mâncare pentru a avea energie și a mânca sănătos. Dimineața, după ritualul de îngrijire, îmi fac o cafea sau un ness 3 în 1 și îl savurez, în timp ce mănânc o felie de pâine cu unt sau gem.



Accesoriile esențiale din bucătăria mea, pentru micul dejun sunt ceștile de cafea sau cana termică în care îmi pun nessul să-l beau în drum spre facultate sau spre locul de muncă. Tacâmurile sunt bijuteriile prioritare în casa mea și le acord o atenție desăvârșită. Să fie curate, să fie așezate în suportul de tacâmuri din sertarul de la mobila de bucătărie. Să fie șterse înainte să le depozitez în suportul de tacâmuri. Sunt atentă la cum le așez pe masă, în funcție de ce mănânc. Lingurițele  fac parte din prima masă din zi, pentru a-mi îndulci cafeaua cu zahărul din borcan, pentru a servi prăjituri sau pentru a lua gemul de mure din borcan. 



Accesoriile folosite pentru prânz se împart în cele pentru felul principal și pentru felul doi. Da, ador să mănânc ciorbă la felul principal. Ciorba rădăuțeană, Ciorba de perișoare sau Ciorba de legume sunt preferatele mele. Așez o farfurie adâncă și un șervețel cu o lingură lângă pentru fiecare membru al familiei. Și atunci am nevoie de o tigaie și un capac în care să prăjesc ceapa și carnea, o oală de ciorbă și un capac în care să o fierb. Să nu uit de polonicul care mă ajută să pun mâncarea în farfurii. Pentru felul al doilea, mâncarea preparată poate să difere în funcție de ce gătesc. 



La felul al doilea folosesc tigaia, pentru a prăji. Preparatele poate să varieze, dacă fac ciulama cu pui, tocăniță de cartofi cu carne, tocăniță de ardei cu carne folosesc o singură tigaie. Dacă fac paste am o oală pe care o întrebuințez pentru a fierbe pastele separat, iar într-o tigaie fac sosul. Folosesc aceeași tigaie pentru mămăligă. Mamaliga o așez pe un platou. Pentru aceste preparate utilizez furculiță, cuțit și șervețel, pentru fiecare membru al familiei.


Accesoriile din bucătăria mea pentru cină. Am o oală special pentru făcut maioneză. Mai ales dacă îmi fac salată de vinete cu maioneză sau conopidă cu maioneză. Mai am o tigaie specială pentru clătite. Tigaia pentru prăjeli este aceeași și pentru cartofii prăjiți. Mai am vase ceramică pentru cuptor, mai ales atunci când fac pui cu legume. Am 3 vase yena pentru cozonac și unul pentru tarte. Îmi place să fac prăjituri până seara târziu. Sarmalele, realizate într-o tigaie prăjesc orezul și ceapa, într-un bol amestec orezul, ceapa și carnea tocată, iar mai apoi folosesc o oală în care fierb sarmalele învelite în amestec de arome și condimente. Pentru cină utilizez o farfurie, o lingură pentru smântână, o furculiță și un șervețel. Pentru ouăle umplute folosesc un ibric să fierb ouăle, o oală pentru a face maioneza, și un platou în care să pun ouăle umplute. În cazul în care prepar salata boeuf, folosesc oala pentru maioneză, o oală în care fierb pieptul de pui și legumele, un tocător, un cuțit și un platou în care așez salata și o ornez salata boeuf cu maioneză, castraveți murați, ardei la oțet. Pentru a savura acest preparat folosesc o lingură pentru a pune în farfurie compoziția, o furculiță și un șervețel.


Pasiunea mea pentru accesoriile utile de la Dajar din bucătăria mea constau și în răzătoarea multifuncțională, mașina de măcinat nuca la îndemână pentru momentele în care gătesc cozonac. Pisătorul din lemn și presele din lemn sunt accesoriile ideale pentru un pește făcut la grătar sau prăjit. Meniul meu diferă în funcție de alimentele pe care le folosesc. Ustensilele sunt tot mai diferite în bucătăria mea. E universul în care am depozitat tot felul de instrumente pentru a-mi face gătitul o activitate mai plăcută. Am serviciu de masă și multe seturi de pahare. Am început să mai fac cadouri seturi de pahare că prea multe aveam. Acesta este un mic secret. Dar, sunt atât de multe seturi de pahare cu diferite nuanțe, culori și pentru tot felul de băuturi. Eu beau lichidele tot din aceleași cești, dar îmi cumpăr multe seturi de la magazin, să am acolo multe pahare că dacă vine cineva în vizită. Am boluri de salată pe care le folosesc pentru piftie. Salata o pun în farfurie sau în bolul de maioneză, pentru că fac prea multă salată. Uneltele interesante din bucătăria mea din lemn sunt: făcălețul, neologismul fiind sucitor mixt și am și făcăleț pentru mămăligă. Recunosc că sunt mâncătoare de pâine și de mămăligă. 


Bucătăria mea roșie cu uși care nu se mai trântesc, pentru că au un sistem inteligent și atenuează sunetul. Bucătăria mea încăpătoare cu sandwich-maker, mașină de tocat carnea, mixer pentru prăjituri, ceainic, paletă de lemn, tavă copt prăjituri și lingură de lemn. Bucătăria în care îmi prepar mâncarea, prăjiturile și o parfumez cu tot felul de arome. Bucătăria în care am un serviciu de masă pentru musafiri și serviciul de masă cu farfuriile pe care le folosesc zi de zi. Nevoia primară de mâncare vine la pachet cu nevoia de a-mi crește stima de sine și cred că se încadrează perfect în imaginea farfuriilor care zac în cutie până la venirea unui musafir și cele care sunt trântite din chiuvetă în scurgătorul de vase. 


Vă mulțumesc că mi-ați fost alături în descrierea bucătăriei și în locul în care în copilărie sau uneori, indiferent cât de mult avea tatăl meu de lucru era o tradiție să mâncăm toți la masă cu mama, tata, fratele meu și cu mine. Acum această tradiție o păstrăm și în locurile în care ne-a dus destinul, dar și atunci când ne revedem părinții! Pentru mine, bucătăria este despre familia aceea tradițională în care stăteam uniți la masă și savuram din bucate, indiferent cât de puține și povestim despre sentimentele din acea zi și cum au decurs lucrurile, fie că în bine sau în rău, în familie se împart, atât lucrurile bune, cât și cele rele. Bucătăria este locul meu de suflet în care îmi place să îmi petrec timpul alături de cei dragi. Povestind. Mâncând. Savurând. Un ritual de fericire în care ne bucurăm de prezența fiecărui membru al familiei.

Surse de informare: Dajar România și SuperBlog.
 Acest articol a fost scris pentru sponsorul Dajar România în cadrul celei mai longevive competiții pentru scrierea articolelor din online Spring SuperBlog 2020.

0 Comentarios

Opinia ta este importantă pentru mine. Aici îți poți așterne ideile despre subiectul abordat.

Translate

Follow Me On Instagram