Cum mi-am învins teama de acrofobie făcând terapie prin călătorie
Experiențe dezvoltare personală sau cum fiecare experiență a contribuit la maturizarea mea. Am ieșit din zona de confort și m-am confruntat cu propriile temeri. Furnizorul tău de experiențe al inteligenței emoționale începe să facă diferența dintre real și emoțional prin intermediul expunerii la cauză.
Acrofobia sau teama de înălțimi este prima experiență negativă este momentul în care am realizat că mă confrunt cu o senzație incontrolabilă care în timp se transformase în panică. Panică. Panică. Din primii ani de viață m-am confruntat cu acrofobia. Totul a pornit de la încrederea părinților de a pasa responsabilitatea de avea grijă de mine unui alt membru al familiei. Am fost lăsată preț de câteva ore cu un alt membru al familiei. Nu a fost o decizie prea bună, pentru că acel moment mi-a marcat existența. Am ieșit afară împreună cu acel membru al familiei și dumneaei filtra cu un timp. Eu mă jucam pe lângă ei. Făceam parte din decor. M-am prins cu mâinile de un gard mic. Gardurile acelea cu țepi mici care împrejmuiau o locație. Gardul era format dintr-un pătrat gol. M-am dat bară în bară sau mai bine spus mi-am făcut având atât de tare încât m-am rostogolit. Doamna, amuzată de cele întâmplate. Mi-a spus să dau drumul și să nu mai țin cu putere de suportul de sus. Am mers pe încredere. Și rău am făcut. Știți momentele acelea amuzante de pe youtube de fail. Acel moment de umor în care cuiva i se întâmplă ceva rău, dar noi ne amuzăm. Fix, asta s-a petrecut. Am căzut într-un mare stil de mi-am trântit căpățâna de bordura proaspătă. Mătușa a avut ghinionul sau poate erau cele trei ceasuri rele. Panicată de cele întâmplate mătușa a pasat această situație în grija părinților. Ideea este că, mama îi dăduse o fetiță frumoasă, întreagă și fără vânătăi. Însă, ea, a returnat o fetiță plină de vânătăile de la căzătură și cu un cap turtit la spate din care țâșnea mult sânge. Acel moment a rămas întipărit în memoria mea și mi-a bântuit existența, punându-mi anumite limite.
Limita de a privi în jos. Țin minte că după acest incident. După ce mi-au pansat și cusut acolo rana adâncă din capul meu. Trecuse ceva timp de la această experiență. Adică fac parte din cei care au căzut în cap când erau mici. După, această experiență am mers în vizită la maternitate la o prietenă de-a mamei mele. Maternitatea fiind dotată cu scări. Am urcat scările până la etajul doi. Am înghițit în sec. Mi-au transpirat palmele. Vedeam înălțimea scărilor de sus în jos în 3D varianta triplată. Am cedat și nu am mai urcat un etaj. Îmi era teamă. Teamă de înălțimea care se tot mărea. Am rămas la etajul doi cu portarul, în timp ce mama și-a vizitat prietena. Când ne-am întors, aveam tendința să cobor câte două trepte să scap de acel loc.
Panica de înălțime. A doua experiență a fost cu un lift. Mergeam la o prietenă care stătea în blocul-turn. Blocul-turn fiind puținele blocuri cu multe etaje din Brașov. Un fel de zgârie-nori ai ardelenilor. Prietena mea, de atunci, locuia la etajul 9. Îmi era imposibil să urc scările până la etajul 9. Am hotărât să iau liftul. Nu era prima dată când o vizitam. Am urcat în lift. Între etajul 4-5 se blochează. Bine că nu aveam probleme cu spațiile înguste. Ideea este că am sunat la acel număr. Administratorul liftului se alertase. A chemat specialiștii să rezolve situația. Au scos acel capac de deasupra și voiau să mă ridice pe la etajul 5, sprijinită de un domn care avea tot felul de sfori. A doua variantă era să aștept să se remedieze liftul și să îl evacuez așa cum pășisem în el. Am așteptam în jur de 5 ore să se remedieze problema și am ieșit din acel lift. O lungă perioadă de timp nu am mai mers cu liftul.
Terapie prin călătorie. Mi-am învins teama de acrofobie făcând terapie prin călătorie în trei pași: Am călătorit cu autocarul cu un feribot, împreună cu fratele meu, am călătorit cu mașina pe Transfăgărășan, împreună cu un cuplu din Dej și a treia experiență am călătorit cu avionul, împreună cu iubitul meu.
Prima experiență a fost călătoria cu feribotul. Am pornit din Brașov în concediu în Corfu. Ei bine am mers cu feribotul din Igoumenitsa până în Corfu. Am mers o oră și un pic, aproape două ore cu feribotul. Ne-am luat lucrurile și am urcat sus pe feribot să avem o priveliște minunată în care muntele se unea cu mare. Eram singura acrofobă din grupul respectiv. Am trecut de la banca de care mă țineam din toate încheieturile la dus la a sta mai aproape de bara de protecție. Am privit ce se întâmplă cu acel motor în apă, dar fiorul de pe șira spinării îl simțeam tot mai puțin. Începuse să-mi placă să nu fiu acrofobă și să privesc marea, muntele, să mă bucur de toate aceste momente pe care le-am privit inițial cu respingere. A fost răul necesar din viața mea care a contribuit la diminuarea fricii.
A doua experiență a fost călătoria cu mașina pe Transfăgărășan. M-am întors de la nunta prietenilor mei, dragi, de la Dej cu ei. Înainte cu o zi de nunta lor a fost ziua mea de naștere. Și au vrut să îmi facă o surpriză. Unul dintre cele mai frumoase cadouri a fost să călătoresc cu mașina alături de ei pe Transfăgărășan, Bâlea Lac, Barajul Vidraru. Ei au oprit aproape de un hău ca să mă ajute să scap de această frică. Au făcut diverse glume. Că o să cad. M-au luat în brațe și se făceau că îmi dau drumul în acel hău. Soția domnului făcea poze aproape de bara de protecție. Eu speriată, mă uitam cu încrâncenare la jovialitatea lor în astfel de momente critice pentru mine. A fost cea mai spectaculoasă experiență, în care mi-am mai diminuat frica de înălțime. Și am înțeles că înălțimea munților arată cursul natural al pădurii și implicit al naturii în sensul pozitiv.
A treia experiență a fost despre prima mea călătorie cu avionul. Etapizat am învățat să-mi înving frica și să-mi controlez emoțiile. Am mers într-un proiect Erasmus+ în Grecia și am luat avionul. Am făcut schimb de locuri cu prietenul meu ca să stau eu aproape de culoar. El a stat la geam la dus, iar la întors am stat eu la geam. Aveam emoții, palmele îmi transpirau, pulsul creștea, inima îmi bătea tare. Asta până când a decolat și am reușit să îmi înving teama. Priveam cu coada ochiului la ce se întâmpla. Nu am reușit să dorm până la destinație. Mă gândeam la o sumedenie de lucruri. La întors am prins curaj. M-am uitat pe geam. Tot la fel de tare îi strângeam mâna iubitului meu ca să simt siguranță.
Faptul că am ieșit din zona de confort a contribuit la tratarea acrofobiei. Dacă am trecut de aceste obstacole. Sigur, pot să trec peste orice în viață și pot încerca activități noi cu adrenalină. Am experimentat. Am învățat să mă autodepășesc și să îmi vindec trauma din copilărie. Terapia prin călătorie a fost benefică și a avut un rol salvator în viața mea.
Sursele de informare: Experimentează.ro și Super Blog.
Articolul a fost scris pentru sponsorul Experimentează.ro la a doua probă din cadrul celei mai longevive competiții din online Spring SuperBlog 2020.
Postări
0 Comentarios
Opinia ta este importantă pentru mine. Aici îți poți așterne ideile despre subiectul abordat.