13 oameni din Competiția SuperBlog care mă inspiră


13 oameni din Competiţia SuperBlog care mă inspiră sau altfel spus 13 poveşti motivaţionale despre blogging. Povești inspiraționale despre blogging la relativ și la superlativ. Mai ales că se împlinesc patru ani dse când particip la această competiție și mi-am dat seama că în tot ceea ce facem cea mai importantă resursă este timpul. Timpul pe care îl alocăm pentru activitățile care ne fac plăcere. Una din acele activități care îmi încântă sufletul este comunitatea SuperBlog și sper să reușesc să depun mai mult efort și să iau în serios această competiție pentru a reuși să câștig trofeul mult râvnit. Însă, până găsesc motivația și timpul necesar cele mai inspiraționale povești sunt despre:
                  
  1. Claudia Pătrașcu-RĂBDAREA este esențială, un termen care îi dictează viața. Un organizator care încearcă de fiecare dată să facă în așa fel încât toată lumea să se simtă bine și aplanează conflictele din online. Răbdarea și calmitatea mă ajută să depășesc situațiile critice. Am învățat de la Claudia faptul că răbdarea ne ajută să depășim situațiile limită și să trecem peste cele mai dificile momente din viață. Răbdarea de a asculta fiecare poveste în parte și de a trage concluziile la final ne ajută să luăm decizia potrivită în acel moment limită.
  2.             
  3. Albert Budică-VERTICALITATEA, un termen potrivit pentru a-l descrie pe cel care filmează, face fotografii și se implică activ în organizarea competiției, dar și în aplanarea conflictelor din online. Verticalitatea îmi arată importanța de a fi demn în orice fel de situație. De a lua o decizie la rece fără să ne implicăm emoțional. Puterea de a face cea mai bună alegere. De la Albert Budică am învățat că verticalitatea este ceea ce ne diferențiază de ceilalți oameni, în cazul de față bloggeri.
  4.              
  5. Emil Călinescu-ANALIZA, un termen după care se ghidează viața lui. Il urmăresc cu interes pe Emil pentru ideile pe care le dezvoltă, unele puncte de vedere, dar și pentru poziția lui fermă, pentru apărarea punctelor de vedere. Analiza mă ajută să reflectez la activitatea mea și cum pot să îmi îmbunătățesc activitatea. Emil este cunoscut prin prisma comentariilor acide și uneori chiar constructive. În același timp este printre cei mai activi hatero. De la Emil am învățat că e bine să reacționez la informațiile primite, să le analizez și uneori să am un punct de vedere, să îl susțin constant chiar dacă acest lucru deranjează. Cred că un comentariu negativ, dar în același timp constructiv ne poate ajuta să progresăm. Depinde doar de tonalitatea și modul în care este expus punctul de vedere.
  6.               
  7. Georgiana Mihăilă-CURAJUL, de a fi altfel. Un om cu o poveste de viață motivațională. O artistă cu un suflet sensibil îmbrăcat într-o carapace dură care ne demonstrează că un om cu personalitate poate să facă tot ceea ce își dorește. Curajul mă ajută să îmi fac bagajul rapid și să plec într-o nouă locație, să trec peste momentele grele și să am curajul să cred în mine, în visele mele, în puterea cuvântului. De la Georgiana am învățat că o poți lua în fiecare zi de la zero și că oricât de grea este viața important este să ne continuăm drumul, să luăm un bagaj plin de motivație, ambiție și curaj și să ne conturăm propria poveste.
  8.             
  9. Cristina Lincu-EMOȚIA, un termen care îi definește viața. Mi-am dat seama că emoția este cea care mă ajută să vorbesc despre pasiunea care mi-a virusat viața. De la ea am învățat că emoțiile pot fi constructive și mă pot ajuta să progresez. De la Cristina Lincu am învățat că noi suntem oameni și aspectul care ne umanizează viața socială este emoția noastră, deoarece rămâne în memoria colectivă. De aceea ne aducem aminte de oamenii care ne transmit o emoție printr-un mesaj, deoarece ne atinge și mângâie sufletul și ne face să reflectăm asupra celor spuse.
  10.             
  11. Daniel Botea-NATURALEȚEA, un laitmotiv pentru tot ceea ce face. Important este să te simți confortabil în tot ceea ce faci, dar și când ieși din zona ta de confort să încerci să fii natural. Daniel Botea fiind unul dintre cei mai activi bloggeri, participând la tot felul de evenimente oltenești, bucureștene și directorul ASBO. De la Daniel Botea am învățat că este important să fim naturali, așa cum suntem noi în viața de zi cu zi. Un blogger natural ca aloe vera care organizează tot felul de evenimente și promovează tot ceea ce este natural.
  12.          
  13. Raluca Brezniceanu-ELEGANȚA, un termen repetitiv. De la Raluca am învățat că eleganța este o amprentă a noastră, fie că vorbim de prezența noastră în online sau în offline. O superbloggeriță olteancă care se implică în promovarea frumosului. De la Raluca Brezniceanu am învățat că eleganța ține în primul rând de exprimarea ideilor noastre într-un mod personal, dar fără să etichetăm înainte să cunoaștem oamenii. Cel mai important să punem suflet în tot ceea ce facem.
  14.           
  15. Dana Afrasinei-COMPETITIVITATEA este un termen interesant care spune atât de multe despre Dana. Dana fiind o superbloggeriță moldoveancă ce îi place atât de mult să fie fruntașă și să câștige în tot ceea ce face. Un om care luptă pentru dreptate, adevăr, dar și pentru legalitatea lucrurilor.  Un om tare implicat în ceea ce face și care reușește să ajungă acolo unde își propune. De la Dana Afrăsinei am învățat că în viață este important să fii un adult responsabil și să te implici cu tot sufletul într-un proiect până ajungi să îl duci la bun sfârșit.
  16.          
  17. Bogdan Daradan-IMPLICAREA  este un termen care îi definește viața socială. Bogdan Daradan este bloggerul și mai nou antreprenorul care se evidențiază prin implicare și prin carismă. Bogdan este omul potrivit la locul potrivit, mereu pregătit să scrie povești de impact care rămân în memoria colectivă. Abordează mai multe subiecte importante, de la preparate, haine la tot felul de campanii. De la Bogdan Daradan am învățat că dacă te implici și ești tot mai activ, poți să reușești să îți conturezi drumul tău în viață și să muncești pentru visul tău.
  18.         
  19. Alina Gheorghe-Exemplul de urmat este o sintagmă des utilizată atunci când vine vorba de oameni puternici care au reușit să spargă bariere și să își urmeze visul. Un astfel de exemplu este și Alina Gheorghe care în ciuda problemelor de sănătate participă la evenimente, scrie articole și are propria afacere. Mereu am admirat oamenii care muncesc și care fac ceva în viață. De la Alina Gheorghe am învățat că nu are rost să te plângi de toate problemele pe care le ai, deoarece la finalul zilei ești fericit dacă faci ceea ce îți place cu adevărat. 
  20.       
  21. Adrian Găinaru-VORBITUL ÎN PUBLIC este o sintagmă care spune atât de multe despre scriitorul Adrian Găinaru. Spun acest lucru, deoarece Adrian Găinaru pregătește de fiecare dată un discurs interesant format din sintagme ludice. De la Adrian Găinaru am învățat faptul că vorbitul în public  ne ajută să ne remarcăm, să ne promovăm, dar cel mai important să transmitem un mesaj coerent.
  22.         
  23. Olimpia Săpunaru-CREATIVITATEA este un termen care îi definește activitatea. Mi-au rămas întipărite în minte articolele scrise de Olimpia. Teatrul pentru copii a modelat un blogger frumos. De la Olimpia am învățat că în scriere nu există limite, bariere, ci doar opinii creative în doze mici sau mari în funcție de subiectul abordat.
            
13. Ana Precup-ASUMAREA este un termen ce reflectă personalitatea Anielei Deby. De când o știu pe Aniela, mereu își asumă ceea ce scrie și este o persoană puternică ce își argumentează părerea. De la Aniela am învățat că este important să fii un om asumat și să îți susții opinia indiferent de părerea celorlalți.

Așadar, cei 13 oameni din Comunitatea SuperBlog mă inspiră pentru alegerile lor, poziția lor, dar și pentru părerile lor vizavi de viață și blogging. Mereu mi-a plăcut să fiu înconjurată de oameni frumoși de la care am ce învăța. Oameni cu lecții de viață și păreri ce mă determină să reflectez, dar și să fiu motivată. Să cred în povestea mea. Vă mulțumesc pentru lecțiile învățate și mă bucur că am avut ocazia să vă cunosc! Vă urez mult succes în toate și povestea voastră să-i inspire și pe ceilalți!
Vă invit să mă urmăriți și pe facebook, twittergoogle+instagram și bloglovin! Pe curând1f440!

2 Comentarios

  1. ce frumos! Multumesc pentru mentionare, ma onoreaza!

    RăspundețiȘtergere
  2. Voiam sa scriu cam acelasi lucru acum ceva timp si mi-a fost teama ca as putea sa nu-mi arat toata aprecierea pe care o am pentru fiecare blogger pe care l-am cunoscut prin intermediul acestei competitii. Atunci cand iti arati aprecierea fata de alti colegi, le intaresti acel comportament pe care vrei sa-l mai vezi, iar ei simt ca eforturile lor sunt vizibile si ca munca lor aduce valoare, fiind inclinati sa ofere mai mult. As fi vrut sa le spun cat de mult ii apreciez, dar n-am stiut cum sa fac acest lucru astfel incat sa nu scriu un articol siropos. Bravo tie, tizo!

    RăspundețiȘtergere

Opinia ta este importantă pentru mine. Aici îți poți așterne ideile despre subiectul abordat.

Translate

Follow Me On Instagram